Constructiile in forma de animale, denumite constructii zoomorfice, se numara printre cele mai bizare opere arhitectonice din intreaga lume.
Casadex.ro a creat un top cu 10 dintre cele mai amuzante si simpatice constructii zoomorfice din toate timpurile:
1. In anul 1994, in oraselul turistic Tirau, din regiunea Waikato a Noii Zeelande, un mester local a construit un neobisnuit magazin de lana in forma de oaie. Datorita formei sale zoomorfice acesta a devenit cel mai cunoscut magazin de lana din lume, iar mica localitate a inceput sa fie vizitata de tot mai multi turisti.
2. In imediata apropiere a magazinului in forma de oaie se afla o alta constructie amuzanta – o cladire in forma de caine. Aceasta a fost ridicata in anul 1998 si este centrul de informare al cochetului orasel turistic, locuit de mai putin de o mie de persoane.
3. In Statele Unite ale Americii se afla o multime de constructii in forma de animale. Una dintre acestea este motelul Dog Bark Park Inn, o constructie simpatica in forma unui caine din rasa beagle, din statul american Idaho. Motelul inedit a fost construit in 1997 de un cuplu de artisti si poate gazdui patru persoane, avand un dormitor matrimonial si o camera dubla, cea de-a doua fiind proiectata in capul catelului botezat Sweet Willy. Intregul interior al motelului a fost decorat cu piese de mobilier de inspiratie canina.
4. O constructie zoomorfica de mari proportii se gaseste in Hyderabad, India. Cladirea in forma de peste are patru nivele si este sediul regional al Consiliului National de Dezvoltare a Pescuitului, aflat in subordinea Ministerului Agriculturii din India. Sediul de birouri atipic a fost ridicat in patru ani si pare sa fi fost inspirata de sculptura in forma unui peste urias din Barcelona ce apartine artistului Frank Gehry.
5. Hotelul Gagudju Crocodile Holiday Inn, din Parcul National Kakadu, Australia este poate cea mai reusita constructie in forma de animal din lume. Hotelul in forma de crocodil a fost construit in 1988, are 110 camere si ofera o multime de facilitati turistilor, printre care accesul gratuit la o piscina olimpica, la un teren de golf si un teren de tenis, situate in imediata apropiere a crocodilului din caramida.
6. In Germania exista o gradinita unica in forma de pisica, indragita deopotriva de copii si de parintii lor. Accesul in neobisnuita gradinita se face prin gura felinei, iar in stomacul pisicutei au fost proiectate vestiarul, salile de clasa, sala de mese si bucataria. Ochii pisicii sunt ferestrele holului gradinitei, in interiorul labutelor au fost amenajate locuri de joaca pentru micutii care frecventeaza gradinita, iar coada este un tobogan perfect functional. Gradinita cu design unic este opera designerului Tomi Ungerer si a arhitectei d’Ayla-Suzan Yöndel.
Articol integral la:
http://www.casadex.ro/2013/10/top-10-constructii-in-forma-de-animale-din-lume/