Proiectul educațional “Ora de Educație Rutieră”, implementat în rândul a 1.100 de elevi din 12 școli gimnaziale din București (dintre care 974 au avut răspunsuri validate), a reușit să ridice cu 13,66% gradul de cunosțințe rutiere – teoretice și practice, în contextul în care țara noastră a înregistrat a doua cea mai mare rată a deceselor din cauza accidentelor rutiere din Uniunea Europeană.
! Conferința de presă care încheie proiectul “Ora de Educație Rutieră” va avea loc, miercuri, 17 decembrie 2014, începând cu ora 11.00, în Sala de Festivități a Colegiului Național “Matei Basarab” din București (str. Matei Basarab nr. 32, sector 3, București).
Studiul coordonat de psihologii Nicoleta Burlacu și Ana Irina Ionescu, de la Asociația “Împreună Pas cu Pas” a fost aplicat anterior desfășurării cursului și la finalizarea acestuia, pentru a calcula impactul real pe care l-a avut “Ora de Educație Rutieră” asupra celor 974 de elevi chestionați. Astfel, potrivit studiului, înainte de implementarea proiectului, doar 27,31% știau cum trebuie să circule corect pietonii în orașe, iar după participarea la curs, nivelul de cunoaștere a crescut cu peste 32 de procente, până la 59,34%. Mai mult decât atât, doar 71,87% dintre cei chestionați au știut inițial care sunt cele două culori pentru semaforul destinat pietonilor, iar proiectul educațional a reușit să ridice nivelul de cunoaștere până la 92,20%.
Chiar și cunoștințele cu privire la rolul polițistului în raport cu pietonii au crescut considerabil în cadrul acestui proiect; daca inițial doar 65,50% știau cum să recunoască un polițist, la finalul proiectului procentul a crescut până la 74,95%. Creșteri semnificative s-au înregistrat și la întrebările „Când ma adresez unui polițist?”, de la 60,06% (răspunsuri ante-proiect), la 84,09% (răspunsuri post-proiect), “La ce culoare a semaforului vehiculele trebuie să aștepte?”, de la 61,60% la 80,29% și la “Cum te numești când mergi pe stradă?”, de la 82,85% la 95,79%.
Proiectul “Ora de Educație Rutieră” este inițiat de Asociația Profesională a Polițiștilor Locali “A.I. Cuza” și Direcția Generală de Poliție Locală Sector 3 în parteneriat cu Asociația “Împreună Pas cu Pas” și Asociația “Inovart”, cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 și al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, în perioada 10 noiembrie – 5 decembrie 2014, în 12 școli din sectorul 3 al Capitalei. Proiectul, la care au participat 1.100 de elevi, are menirea de a-i ajuta pe aceștia să-și însușească regulile de circulație corect și să le respecte și, implicit, să reducă numărul de accidente în rândul copiilor.
Pe tot parcursul proiectului au fost împărțite în trafic 10.000 de fluturași informativi, având drept scop conștientizarea șoferilor, iar cursul va fi extins pe viitor în mai multe școli din România.
“Grație colegilor de la Asociația “Împreună Pas cu Pas”, Primăria Sectorului 3, Inspectoratul Școlar Sector 3 și Direcția Generală de Poliție Locală Sector 3, putem spune, fără teama de a greși, că proiectul educațional Ora de Educație Rutieră a fost un real succes. Am reușit să ridicăm destul de mult nivelul de cunoaștere, atât teoretică, cât și practică, al elevilor în contextul în care educația rutieră reprezintă, la ora actuală, un domeniu deficitar, iar slaba pregătire poate pune în pericol siguranța pietonilor – mai ales a copiilor – în trafic. Datorită impactului pozitiv pe care l-a avut proiectul în rândul tinerilor, ne dorim foarte mult să-l extindem și în alte orașe din România și, de ce nu, vom încerca pe viitor să-l propunem ca un curs opțional în școli”, declară Liviu Zorilă, managerul proiectului.
“Chiar dacă, potrivit evaluărilor noastre, nivelul de cunoaștere teoretică era unul relativ ridicat, am constatat că problema majoră a elevilor era cea cu privire la cunoașterea practică. Astfel, obiectivul nostru major a fost găsirea echilibrului dintre teorie și practică, iar rezultatele studiului final au aratăt că țintele noastre prioritare au fost atinse. Studiul a avut și o componentă calitativă, iar din aceasta am concluzionat faptul că elevii, în proporție de peste 50%, nu au reușit să ne ofere răspunsuri mai detaliate cu privire la anumite aspecte importante, ci doar unele simplistă sau insuficient detaliate”, declară psihologul Nicoleta Burlacu, coordonatorul studiului și președintele Asociației “Împreună Pas cu Pas”.
În ceea ce privește construcția chestionarului, dificultatea acestuia este medie, conținând un număr de 10 întrebări (întrebări de tip grilă, enunț cu răspuns deschis și item cu suport visual). Această statistică are o marjă de eroare de +/-2%.
Sponsorul principal al proiectului “ Ora de Educație Rutieră” este București Mall (Anchor Group). Website-ul proiectului este www.oradeeducatierutiera.ro.