Compania Orange a lansat, marţi, serviciul de televiziune Orange TV, disponibil pe televizor şi computer, prin satelit şi internet, oferta constând în 100 de canale, 40 de posturi fiind High Definition, iar dintre acestea 26 sunt în premieră retransmise în România.
Compania Orange a lansat, marţi, serviciul de televiziune Orange TV, disponibil pe televizor şi computer, prin satelit şi internet, oferta constând în 100 de canale, 40 de posturi fiind High Definition, iar dintre acestea 26 sunt în premieră retransmise în România.Potrivit datelor prezentate de reprezentanţii Orange România, marţi, într-o conferinţă de presă, cele 100 de televiziuni vor putea fi vizionate, din septembrie, şi pe smartphone şi tabletă.Clienţii pot alege unul dintre cele trei abonamente disponibile – Local HD, World HD şi Universe HD -, în funcţie de programele pe care le preferă.
Astfel, Local HD cuprinde 36 de televiziuni, şase dintre acestea fiind HD, iar abonamentul costă 5 euro. Pachetul World TV cuprinde 65 de canale, dintre care 19 sunt HD, abonamentul lunar costând 8 euro. Al treilea pachet, Universe HD, oferă utilizatorilor 95 de canale, 37 fiind HD. Costul unui abonament este în acest ultim caz de 12 euro.
De asemenea, Orange TV pune la dispoziţia clienţilor 5 televiziuni HD care difuzează programe pentru adulţi, prin opţiunea SuperNights HD, serviciul costând 2,5 euro/ lunar.
În cazul clienţilor existenţi ai companiei, aceştia vor beneficia de un discount de 20% pentru un singur SIM, iar, pentru două cartele SIM, abonaţii vor primi o reducere de 30%.
Serviciul Orange TV prin satelit permite restricţionarea accesului copiilor la oricare dintre canale şi configurarea a până la cinci liste personalizate de televiziuni favorite, în care posturile TV pot fi ordonate în funcţie de preferinţe.
De asemenea, Orange TV este disponibil tuturor celor interesaţi, indiferent dacă sunt sau nu abonaţi Orange în prezent, şi nu implică folosirea altor servicii din portofoliul Orange. Utilizatorii pot alege un contract pe 12 sau 24 de luni la Orange shop, precum şi în magazinele partenere ale companiei din toată ţara.
Instalarea Orange TV costă 20 de euro, iar activarea serviciului tot 20 de euro, abonaţii Orange beneficiind gratuit de cele două servicii. Totodată, clienţii care vor dori să folosească Orange TV pentru două televizoare vor fi nevoiţi să închirieze un al doilea receiver şi să achite o activare suplimentară de 10 euro.
“Românii se uită foarte mult la televizor. Statisticile arată că aceştia consumă de două ori mai mult conţinut TV decât celelalte naţiuni, aşadar este un mare apetit pentru televiziune în România. De asemenea, un alt lucru care ne-a împins să lansăm acest serviciu a fost acela că oamenii îşi doresc din ce în ce mai multe canalele care să transmită High Definition. Totodată, la nivelul întregii Europe s-a observat o modificare a stilului prin care oamenii se uită la posturile de televiziune (…) Orange România este pregătită să ofere servicii de televiziune de înaltă calitate şi propune clienţilor români pachete foarte atractive“, a declarat Jean-Francois Fallacher, CEO al companiei Orange România.
Potrivit datelor prezentate, serviciul Orange TV este transmis prin tehnologia Direct to Home (DTH), iar prin intermediul acesteia canalele TV sunt retransmise printr-un sistem digital, direct de pe satelit, în orice punct situat în aria de acoperire a acestuia.
De asemenea, serviciile de internet mobil de mare viteză le oferă clienţilor Orange posibilitatea să urmărească în direct atât posturile lor TV favorite, cât şi filme şi emisiuni înregistrate, oriunde s-ar afla, pe orice dispozitiv, totul cu un singur abonament Orange TV.
Orange România a rezervat acest serviciu prin GlobeCast, care asigură o soluţie integrată, prin care transmite canalele Orange România la staţia de uplink, pregătindu-le pentru difuzare pe capacitatea închiriată de GlobeCast de la compania de sateliţi SES. Standardul folosit de Orange este Digital Video Broadcast – Satellite 2 (DVB – S2) – a două generaţie de DVB-S.
Televiziunile din oferta Orange TV sunt retransmise prin intermediul satelitului SES Astra, poziţionat pe orbita Pământului la 31,5 grade E, coordonate care asigură cea mai extinsă acoperire şi cel mai puternic semnal la nivelul întregii ţări. SES este unul dintre cei mai mari furnizori globali de servicii de comunicaţii prin satelit din lume. Compania internaţională de sateliţi SES, care operează sistemul de sateliţi Astra, are sediul central la Luxemburg şi are operaţiuni şi pe piaţa din România.
În data de 21 mai, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat societăţii Orange România un aviz de retransmisie pentru programe de televiziune prin satelit, sub denumirea “Orange TV”. Conform documentelor depuse la CNA, platforma Orange va avea acoperire naţională. Numărul estimat de abonaţi ai platformei Orange este de 50.000, conform aceloraşi documente.
Între canalele oferite de serviciul Orange TV se numără televiziunile operate de Pro TV S.A., televiziuni româneşti precum Realitatea TV, România TV, Trinitas TV, Naţional TV, Naţional 24 Plus, Look TV, Transilvania Live, Taraf TV, Etno TV, B1 TV, Prima Tv, Kiss TV, Kanal D, televiziunile operate de Societatea Română de Televiziune (inclusiv TVR HD), posturile trustului Intact (Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia, Gsp TV), posturi din portofoliul Discovery (Discovery, Discovery HD Showcase, TLC, Discovery Science, ID Investigation Discovery, ID Investigation Discovery, Animal Planet HD), posturi din portofoliul Chello Central Europe (MGM, TV Paprika, Sport 1, Megamax, Outdoor HD etc.), National Geographic, National Geographic Wild HD, Style, E! Entertainment, Style, Sundance Channel, Film Box, The Museum Channel, PV TV HD, Fashion One HD, Viasat Explorer, Viasat History HD, BBC World News, BBC World News, BBC Knowledge şi BBC Entertainment, Comedy Central, Eurosport, Eurosport 2, History HD, Travel Channel HD, Mezzo, Mezzo live HD, France 24, euronews, Dorcel XXX HD, Hustler HD/3D.
Orange România SA se lansează astfel pe piaţa de retransmisie de televiziune prin satelit, dominată în prezent de companiile RCS&RDS, Romtelecom şi UPC România.
Orange România este cel mai mare operator local de telefonie mobilă după numărul de clienţi şi cifră de afaceri. Compania Orange România este deţinută de grupul France Telecom.