Cândva, multe dintre creaturile lumii aveau, pe lângă perechea de ochi pe care ne-am obişnuit s-o vedem la animale, un al treilea ochi, aşezat în creştet.
Candva, multe dintre creaturile lumii aveau, pe langa perechea de ochi pe care ne-am obisnuit s-o vedem la animale, un al treilea ochi, asezat in crestet. Vestigiu al unei etape timpurii si misterioase a evolutiei, acest ochi exista inca, sub diferite forme, la mai multe specii de vertebrate si chiar si omul are, ascuns adanc in creier, un organ special, inca prea putin cunoscut, care era candva asociat acestui ochi.
La om, e vorba despre glanda pineala, sau epifiza, un mic organ asezat aproape in centrul creierului si a carui functie secretoare este inca prea putin inteleasa. Se stie ca este influentata de lumina, ca are legatura cu ciclul zi-noapte, cu somnul si cu dezvoltarea sexuala, dar ne raman inca multe de aflat despre ea.
Dar cum ne-am ales noi cu glanda pineala si cum se explica misterioasa ei legatura cu lumina si intunericul?
Candva, in cursul evolutiei vertebratelor, acestea au fost dotate de natura cu un asa-numit ochi parietal (sau ochi pineal), care, impreuna cu glanda pineala, formau un tot functional ce intra in alcatuirea epitalamusului, o regiune a creierului. Cu timpul, cele mai evoluate dintre vertebrate – pasarile si mamiferele – au pierdut acest al treilea ochi, ochiul parietal, pastrand doar glanda pineala. Alte vertebrate, insa, mai au inca vestigii ale acestui organ fotosensibil, iar la unele structura lui este tulburator de asemanatoare cu cea a a ochilor obisnuiti.
O serie de vertebratele primitive – pesti placodermi, ostracodermi, crossopterigieni, chiar si unele tetrapode timpurii – ne-au lasat fosile care prezinta, la nivelul craniului, o adancitura (ca o orbita) care pare sa fi adapostit un organ parietal. La unele dintre cranii exista si un foramen (o deschidere) in crestet, prin care ochiul parietal primea lumina. Dar mai exista el si la verterbratele actuale?
Fiind o trasatura straveche a vertebratelor, ce tinde sa dispara pe masura ce acestea au evoluat spre forme mai moderne, este logic ca, daca el mai exista si la unele specii de azi, atunci ar trebui sa-l cautam la speciile vechi, membre ale unor grupuri aparute de timpuriu.
Si, intr-adevar, organul parietal se intalneste la unii amfibieni si la cateva specii primitive de reptile si de pesti. La cele mai multe, el este redus; se mai observa conturul lui pe suprafata dorsala a capului si este posibil sa mai aiba un rol in fotoreceptie, dar prea multe nu stim despre asta.
La altele, insa, si-a pastrat sensibilitatea la lumina si are o structura asemanatoare cu cea a ochilor laterali. Nu intimplator, o astfel de situatie se intalneste la specii foarte vechi, supravietuitoare ale unor ere indepartate, cele pe care le numim adesea fosile vii.
Sursa: Descopera punct ro
