Misterul pietrelor care merg singure prin Valea Morții: cum se explică ciudatul fenomen

În Parcul Național Valea Morții din California are loc un fenomen foarte ciudat, care i-a intrigat ani la rând pe cercetători. Bolovani uriași, unii cântărind chiar și peste 300 de kilograme, par să se deplaseze singuri pe solul uscat și crăpat, lăsând în urmă dâre lungi de sute de metri, care arată exact traseul pe care l-au urmat. Unele urme sunt în linie perfect dreaptă, altele sunt ușor curbate sau indică schimbarea bruscă a direcției de deplasare, în unghi aproape drept.

Nimeni, niciodată, nu a surprins aceste pietre chiar în timp ce se mișcau, prin urmare nimeni nu putea înțelege cum, când și de ce se întâmplă asta. Explicațiile posibile treceau în revistă, ca de obicei, intervenția extratereștrilor, dar și farse care ar fi fost puse la cale de cineva.

————————————————————————————————————————————————————

Citește și:

Cum putem scăpa dintr-o clădire în flăcări. Reacțiile care ne salvează viața

Cât de periculoasă este de fapt carnea „cancerigenă”

Natura înflorește lângă Cernobîl și Fukushima: imagini impresionante din zona interzisă

————————————————————————————————————————————————————–

„Pietrele plimbărețe”, cum au fost ele numite, se deplasează pe fundul unui lac secat, Racetrack Playa. Fenomenul până de curând inexplicabil a atras timp de zeci de ani echipe de cercetători care au căutat să găsească o explicație științifică. Unii au crezut că rocile sunt mișcate de vânturi puternice, care le fac să alunece pe pământ, sau de vârtejuri de praf, dar la o analiză mai atentă niciuna dintre aceste teorii nu s-a dovedit a fi corectă.

piatra

Explicația a fost găsită de un cercetător NASA, Ralph Lorenz, care a făcut un experiment simplu, în bucătărie. Folosind o piatră, o masă și o cutie, el a reușit să reproducă perfect modul de deplasare și urmele lăsate de acești bolovani.

Lorenz a pus o piatră într-o cutie, a turnat multă apă deasupra și lăsat-o în congelator să înghețe. Apoi a scos piatra complet învelită în gheață și a demonstrat că, dacă este pusă pe o suprafață cu apă și nisip, ea va aluneca la cea mai mică adiere a vântului și va lăsa în urmă dâre identice celor din Valea Morții. Echipa lui Lorenz a mai aflat că iarna în Racetrack Playa este suficient de frig pentru ca pietrele să formeze o crustă și de gheață să poată aluneca apoi singure peste solul mâlos.

 

Sursă info: Live Science

Surse foto: Wikipedia, 500px.com

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.