Vă propun pentru următoarele trei sau patru recenzii tot atâtea cărți românești. Nu voi specifica care, dar acum vom vorbi despre „Orașul cu salcâmi” de Mihail Sebastian. Literatura noastră este o literatură secundară însă puține țări s-au putut mândri în perioada interbelică, la Paris, cu câteva minți și câțiva scriitori atât de complecși precum Mircea Eliade, Eugen Ionescu sau Emil Cioran (sau cu un adevărat creator de generație în țară, Nae Ionescu). Nu este numai asta, deși foarte puțin autori de la noi se pot măsura de la egal la egal cu marii creatori de literatură, avem totuși o cultură literară vie, dinamică și, în perioada contemporană, foarte lirică (mulți poeți tineri, unii foarte buni).
Romanul pe care vi-l propun are impact mai mult național decât internațional, dar este scris bine. Iosif Hechter, pe numele lui adevărat, Mihail Sebastian se formează, ca mai toți liderii intelectuali ai generației lui, sub auspiciile gândirii lui Nae Ionescu. Se concentrează, însă, mai mult pe zona literară și reușește, în scurta-i viață, să se facă remarcat atât ca dramaturg cât și ca romancier. „Orașul cu salcâmi”, poate nu cea mai bună scriere a lui, este totuși interesant, fascinant pe alocuri și anunța un viitor mare scriitor (pe care moartea lui subită din păcate ni l-a furat).
Roman adolescentin, povestea curge simplu dar structurile și palierele ei sunt complexe. Este remarcabil cum pot fi descrise așa de natural sentimente, istorii întinse pe câțiva ani, locuri și fapte a căror schimbare, modificare și dezvoltare în mod continuu urmează mai fidel ca niciodată evoluția vieții reale. Este într-adevăr efectul de magician al scriitorului că într-un roman atât de scurt, personaje ca Adriana Dunea, Gelu, Buță sau Elisabeta Donciu sunt atât de vi și cresc, trăiesc la început ca adolescenți, apoi ca tineri resposnsabili, remarcabil de firesc. Romanul are însă și o dimensiune lirică dar și una tragică. Este adevărat, sunt câteva pasaje legate în special de activități sau întâmplări erotice scrise într-un mod care astăzi ne fac să zâmbim și să vrem să trecem mai departe plictisiți, dar dimensiunea lirică a iubirii adolescentine și apoi mature, povestea iluziilor și experienței afective ale Adrianei sau, mai târziu, a relației ei cu Gelu, sunt atât de fin și atent conturate încât ar constitui o lecție pentru multe din romanele de azi. Chiar și descrierea orașului cu salcâmi, orașul D. în care se petrece acțiunea, este magistral făcută. Din punctual meu de vedere romanul are totuși și o latură tragică, dar cât se poate de realistă.
Pentru literatura noastră primește nota 9. Comparativ cu literatura universală, îi vom da 6,5.
