Eroul povestirii noastre este un băieţel de aproximativ cinci ani şi nouă luni pe nume Alin Necula. Deşi este după cum vedeţi foarte mic, este totuşi foarte inteligent, chiar exagerat de inteligent în unele privinţe. De exemplu nu mai târziu de ieri l-a întrebat pe tatăl lui dacă pe stelele pe care le vede de la balconul apartamentului de la etajul opt locuiesc oameni şi alte fiinţe. Tatăl lui, după o zi grea de muncă, l-a repezit fără agresivitate spunându-i că nu ştie şi nu-l interesează. Alin i-a replicat în schimb că pe el îl interesează şi se va informa mai bine de la cineva care ştie şi pe care îl interesează.
Mai mult chiar, în urmă cu o săptămână, micul nostru personaj, neputând nici el explica în ce fel a fost posibil, a anticipat ploaia de a doua zi. Era oricum trecut de mijlocul lui decembrie, era o zi frumoasă, cu soare şi Alin se trezeşte spunând că mâine va ploua şi seara va îngheţa.
– Poate vrei să spui că va ninge? îi spuse tatăl lui distrat.
– Nu, mâine va ploua cu siguranţă, iar seara va îngheţa pe jos.
Şi a plouat. La ora şapte a scăzut brusc temperatura şi a îngheţat.
Familia Necula era o familie fericită. Fără să dea dovadă de preocupări savante, tatăl, capul familiei, muncea mult şi foarte practic. Firma lui se ocupa de montatul centralelor termice. Muncea uneori şi câte 16 ore pe zi. Când ajungea acasă seara, dacă ajungea seara şi nu noaptea când toată lumea doarme, se aşeza la televizor şi privind aşa, adormea în câteva minute. Alin îl privea lung şi când vedea că a adormit stingea televizorul şi se ducea repede să o cheme pe mama să-l învelească sau să-l trezească să meargă în dormitor. Mama, doamna familiei, era secretară la o firmă de curierat. Muncea regulamentar opt, maxim zece ore pe zi iar când venea acasă stătea foarte mult în bucătărie, spală rufe sau stătea pe capul lui Alin să înveţe să citească sau să scrie.
– Mamă ce înseamnă frumuseţe interioară?
– Da’ de unde ştii tu de asta?
– Nu e important de unde ştiu, trebuie să-mi spui tu ce înseamnă.
– Înseamnă ceva frumos, ceva deosebit care vine din suflet.
– Şi suflet ce însemnă?
– Prea multe întrebări. Hai să învăţăm să-l facem cum trebuie pe “D”.
Asta era mama, sau fiul, dar în special mama pentru că fiul era totuşi destul de mic.
Persoana cea mai apropiată de Alin era însă sora lui din clasa a cincea. Atunci când nu se băteau, se jucau sau se uitau la desene animate. Pe frumoasa lui soră o chema Andreea de la sfântul Andrei de ziua căruia se născuse.
În vara acelui an Alin insistase foarte mult pe lângă mama lui să-i cumpere un pui de găină, să-l crească el. Insistase atât de mult încât îl primise. Iubea mult puişorii de găină şi oricum îi plăceau mult puii de orice fel. Spunea chiar că atunci când se va face mare meseria lui va fi de tată, să aibă mulţi copii şi să aibă grijă de ei. Puiul de găină creştea pe balconul apartamentului. Într-o zi însă sora lui care nu putea să sufere cadoul primit de fratele ei, i se părea stupid să creşti o găină la bloc, aduse în casă o pisică. Nu dură mult şi pisica ajunse pe balcon şi prinse puiul în gură după care se întoarse şi intră cu el în casă. Se nimerise ca Alin să fie acolo. Când văzu pisica se repezi spre ea, dar cum el era mic şi felina mai sprintenă, o scăpă. Se aşeză în fund şi începu să plângă, mai bine zis să urle. Maică-sa veni repede şi încercând să afle ce se întâmplă nu putu să înţeleagă nimic de la micul ei fiu, îi văzu doar zâmbetul satisfăcut al sorei lui şi înţelese. Tatăl lui dormea. Auzind ţipete şi plânsete, se trezi şi înţelegând despre ce e vorba se înfurie îngrozitor şi le promise tuturor că atât cât va trăi el nu va mai exista nici un animal în casa lui. Prinse pisică şi o dădu afară în timp ce puiul încă se mai zbătea. Cei doi copii se luaseră deja la bătaie, dar până a doua zi supărările se stinseră, Alin uită şi ei redeveniră buni prieteni.
Încet dar sigur se apropiau sărbătorile de iarnă. Mai erau câteva zile şi Alin era mai neliniştit ca oricând. Nu ştia ce-i va aduce Moş Crăciun,. dar mai mult decât atât se temea că nu a fost cuminte şi că Moşul nu va veni pe la el. În fiecare zi vorbea cu mama şi cu tata şi îi rugă să-i spună că el a fost cuminte şi că-i iubeşte mult pe amândoi şi că deşi s-a certat de câteva ori cu sora lui, o iubeşte totuşi şi pe ea. El ar fi vrut un trenuleţ electric dar se mulţumeşte şi cu altceva. La grădiniţă vorbea mult cu Maria, fata care îl iubea pe el cel mai mult, şi îi explica care sunt condiţiile ca Moşul să vină şi la ei.
Maria era o faţă cu un an mai mare, dar chiar şi aşa stătea mereu lângă Alin. Dacă el lipsea o zi era îngrozitor. Pe la mijlocul lunii decembrie au stat mult de vorbă. Ce au vorbit ei doi timp de trei ore nu putem spune cu siguranţă. Două educatoare au încercat să-i despartă, fiecare de câte trei ori, dar în afară de un scandal monstruos nu s-a rezolvat nimic. Singurul lucru despre care ştim cu siguranţă că cei doi l-au discutat este povestea tuturor celorlalţi băieţi din clasă. A fost prima reacţie de gelozie a lui Alin dar s-a calmat şi a reuşit s-o facă să n-o mai intereseze povestea celorlalţi. E foarte posibil ca spre sfârşitul discuţiei să fi abordat problema Crăciunului care se apropia. Aceasta pentru că la două zile de la eveniment Alin i-a povestit mamei că el crede cu tărie în Moş Crăciun şi că, uite, şi Maria crede la fel.
– I-am auzit pe unii că spun că Moş Crăciun nu există, dar eu şi Maria nu credem, noi credem că el există şi ne aduce cadouri pentru că am fost cuminţi.
– Când o să te faci mare nu o să mai crezi.
– Ba am să cred, pentru că este aşa cum spun eu.
Veni Ajunul Naşterii Domnului. Eroul nostru era foarte frământat încă de dimineaţă. Nu-şi mai găsea locul, era nervos, se certa cu toţi membrii familiei. La un moment dat tatăl lui s-a enervat şi i-a zis:
– I-a mai termină odată cu agitaţia asta că nu există nici un Moş care să aducă daruri.
– Ba există şi o să vezi că diseară o să vină şi la mine.
Adevărul este că Moşul nu a venit seara. Alin l-a aşteptat cât a putut de mult, până după miezul nopţii, dar nu a venit.
El îşi dorea foarte mult trenuleţul electric. Şi-l dorea de vreo doi ani. Tatăl ştia dar fie că n-a găsit, fie că nu a dat prea mare importanţă sau nu a avut banii la timp, s-a trezit cam târziu şi a vorbit în dimineaţa Ajunului cu un prieten de familie care cumpărase aşa ceva pentru fiul lui, să le aducă şi lor unul pentru băiat. Problema era că individul respectiv locuia la Ploieşti şi venea în Bucureşti în prima dimineaţă de Crăciun. Aşa că au hotărât să dea toate cadourile când se vor trezi copiii.
Alin s-a culcat trist, aproape plângând. Se gândea ce se va întâmpla cu pregătirile, cu speranţele, cu copilăria lui şi cu Maria dacă într-adevăr Moş Crăciun nu exista. El fusese cuminte şi chiar dacă a greşit, şi-a cerut scuze tuturor, de ce nu vine şi la el? În timp ce dormea a avut un vis. Se făcea că un bătrân în baston, îmbrăcat în nişte haine maronii-roşcate, cu părul alb şi barba lungă şi albă îl căuta. Întreba de el pe la şcoală, prietenii de joacă de pe stradă, îi întrebă şi pe părinţi. Părinţii îl ascunseseră în casă şi îi spuneau că bătrânul îl caută să-l fure. Dar moşul avea un sac pe care uneori îl trăgea după el, alteori îl ducea în spate şi de fiecare dată când era întrebat ce duce acolo, spunea că e ceva numai şi numai pentru Alin. El ştia cine este şi vroia să-i iasă în întâmpinare să-şi primească cadoul. Şi a reuşit. Se făcea că bătrânul intrase la el în cameră fără să ştie nimeni şi scoase din sac un trenuleţ electric în toată regula. Un trenuleţ cu locomotivă şi patru vagoane, cu şine de cale ferată, cu căsuţe, copaci, o gară şi multe altele.
Dimineaţa se trezi liniştit. Se duse la baie, se spălă pe faţă şi pe dinţi, le spuse bună dimineaţa părinţilor şi caută sub brad. Acolo îl aştepta o cutie imensă cu trenuleţul pe care îl visase. Ceea ce i-a mirat pe părinţi este că Alin n-a părut deloc uimit.
– Te bucuri de ceea ce ai primit?
– Mă bucur foarte mult.
I-a pupat pe amândoi, inclusiv pe sora lui care se trezise şi ea între timp şi a zis:
– Dragii mei, aţi văzut că Moş Crăciun există? El există numai că voi, oamenii mari, nu mai credeţi în el!
