Așa cum am precizat și cu alte ocazii, literatura română este periferică, în comparație cu marile culturi universale. Sunt însă câțiva scriitori, mai cunoscuți sau nu, care ne fac cinste. Poate nu tot ceea ce au scris ei este la fel de important, dar Mateiu Caragiale, Max Blecher, Marin Preda, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, Mircea Cărtărescu, în proză, Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Tudor Arghezi, în poezie, Ion Luca Caragiale, Eugen Ionescu, Matei Vișniec, în teatru, și alții, sunt, parțial sau în totalitate, valori europene incontestabile.
Făcând parte dintr-o dimensiune profund autohtonă (dar nu numai), volumul 1 din „Moromeții” înfățișează, poate cel mai complex din toată literatura noastră de acest gen, o lume a satului în chiar ultimul ei pas „capitalist”, înainte de Al Doilea Război Mondial, deci și înainte de colectivizarea și modificarea structurii lui, ce i-au urmat. Mai avem multe romane de acest gen, dar modul foarte dinamic, foarte viu și original, umorul fin, natural și dimensiunea ironică a tragicului fac din acest roman probabil cel mai reușit din cele despre satul de la noi.
Este atât de bun încât de multe ori uiți pur și simplu că este vorba de vechea lume a satului, despre care s-a vorbit și s-a tot vorbit, și rămâi cu impresia că descoperi o altă dimensiune a vieții și experienței românești în acestă lume, oricum o fi ea. Marin Preda este un scriitor complex, trecând de la descrierea și însuflețirea lumii rurale la lumea orașului și cea exclusivistă dar spectaculoasă a academiei și valorilor universitare. Un exemplu simplu ne arată că plecând de la o nuvelă ca „Îndrăzneala„ din prima lui carte „Întâlnirea din pământuri” (care anunța, de altfel, un mare scriitor) se ajunge la un roman mai puțin cunoscut dar foarte reușit, purtând același nume cu povestea, tot așa cum nuvela Friguri anunță deja „epopeea” despre care vorbim în această recenzie. Chiar și în titlurile secundare, Preda își menține statutul de mare scriitor. Și atunci, acestea fiind spuse, te întrebi: de ce să ridici în slăvi un scriitor ca John Stenbeck (și atâția alții ca el) care scrie despre cowboy și lumea lor și să nu recunoști și valoarea internațională a unui roman ca „Moromeții” chiar dacă calitatea celor două volume este inegală (primul fiind mult mai bun, mai de efect, decât al doilea)? Doar pentru că Stenbeck este american? Și exemplele pot continua!
Cartea de față primește nota 10 pentru literatura noastră și 8,5 pentru cea universală.
