Asa cum am spus deja intr-o recenzie anterioara, literatura rusa si-a păstrat calitatea foarte buna din perioada clasica pana azi (evident, in fiecare perioada comparata cu calitatea celorlalte). In perioada clasica insa, se desprind doi scriitori considerati de unii cei mai buni creatori de literatura din toate timpurile. Este vorba de Dostoievski si Tolstoi. Exista, printre altele, o deosebire evidentă intre ei: primul este un foarte fin si profund psiholog, al doilea este de un realism dureros.
Exista încă o controversa care dintre următoarele doua titluri sunt mai valoroase din tot ce a scris Dostoievski: “Idiotul” sau “Frații Karamazov”?! Nu vom urmări aceasta dilemă, ne vom opri la primul roman pt un scurt comentariu. Experiența de viața a scriitorului este emblematica: socialist in tinerete, scapă cu viața din fata plutonului de execuție gratie revocării ordinului de către Țar cu cateva zeci de secunde înainte de ordinul de tragere; se îmbolnăvește de tânăr de epilepsie si se lupta cu boala pana tarziu in amurgul vieții… Romanul “Idiotul” folosește din plin experimentele acestea dar si o imensa si geniala cunoaștere a sufletului uman si a luptei teribile care il macină, a acelor lucruri ce se hrănesc cu el. Printul Miskin este epileptic, cum se întâmpla in cazurile astea si puțin psihotic, este idiot doar in sens cat se poate de clinic. Insa tot romanul, de la început pana la sfârșit este încercarea lui de a fi fericit, de a-si reveni pe cat se poate. Format din întuneric, umbre feroce si dusmane si cateva sclipiri de lumina, sufletul lui caută sa se indragosteasca, sa creadă ca poate sa o facă, sa se bucure, in speranța ca poate sa o facă mai mult de-o clipa, sa-si impună decizia si opiniile cand nimeni nu mai credea in el. Printul nu este prost, nici bătrân sau urat nu e, nici măcar propriu-zis nebun… Este un om pt care moartea sufleteasca (psihică am spune noi azi!) e mult mai puternica decat dorința de a trai.
Personaj magistral construit, trist, dureros, fascinant pe alocuri, el nu este singurul scos in relief. Ajungi sa intrebi cine e mai trist, mai “mort”, mai înspăimântătoar sau mai sortit pieirii (căci anumite personaje nu pot decat sa moara): el, Nastasia Filippovna, Rogojin sau alți câțiva?! Imaginați-vă ca intrând intr-o casa a unor nobili din zona, puternic implicați in istoria lui recenta, i se spune ca exista acolo o vaza scumpă pe care ar fi bine sa nu o strice. Ce credeți ca face el “din greșeală” in următoarele ore?! Magistral, Dostoievski umple romanul cu astfel de scene, ca niște borne pe drumul idiotului. Miskin este un copil care încerca sa fie adult intr-o lume in care adultii si-au ucis de mult copilul din ei. Scriitorul rus însuși este un mare copil, jucător, spectaculos desenator de suflete si situații arhetipale.
Romanul primește nota 10. Si totuși e puțin.
