Vicecampioana mondială Argentina a învins la limită, cu scorul de 1-0, modesta selecționată a Jamaicăi, într-o partidă din cadrul Grupei B a turneului de fotbal Copa America 2015, disputată sâmbătă seara pe stadionul “Sausalito” din Vina del Mar (Chile), în fața a peste 21.000 de spectatori.
Atacantul Gonzalo Higuain a marcat, în minutul 10, unicul gol al acestei întâlniri, în care starul argentinian Lionel Messi a îmbrăcat pentru a 100-a oară tricoul naționalei țării sale.
Naționala jamaicană, pregătită de germanul Winfried Schaefer, aflată pe locul 65 în clasamentul FIFA și care participă în calitate de invitată la acest campionat sud-american, a reușit să facă față cu brio atacurilor în valuri lansate de Messi și colegii săi, “Reggae Boyz” având chiar șansa să restabilească egalitatea, prin Deshron Brown (min.67), însă Argentina și-a păstrat avantajul minim până la final.
Cu șapte puncte acumulate, reprezentativa Argentinei a ocupat primul loc în ierarhia finală a Grupei B, urmată de Paraguay — 5 pct, Uruguay — 4 pct și Jamaica — 0 pct, primele trei clasate calificându-se în sferturile de finală ale competiției.
Argentina trebuie să aștepte acum rezultatele ultimelor meciuri din Grupa C, programate duminică, pentru a-și afla adversara din sferturile de finală, care ar putea fi, în cel mai rău caz, marea sa rivală Brazilia.
Arbitrul chilian Julio Bascunan a condus următoarele echipe:
Argentina: Sergio Romero — Pablo Zabaleta, Martín Demichelis, Ezequiel Garay, Marcos Rojo — Javier Mascherano, Lucas Biglia, Javier Pastore (Roberto Pereyra, min.59) — Angel di María (Erik Lamela, min.84), Gonzalo Higuaín (Carlos Tevez, min.72), Lionel Messi. Selecționer: Gerardo Martino.
Jamaica: Dwayne Miller — Adrian Mariappa, Michael Hector (Jermaine Taylor, min.71), Wes Morgan, Lance Laing (Simon Dawkins, min.71), Kemar Lawrence — Je-Vaughn Watson, Rodolph Austin, Garath McCleary, Joel McAnuff, Deshorn Brown (Giles Barnes, min.78). Selecționer: Winfried Schaefer.
AGERPRES