Acasă Interviuri HADRIANI, DJ& PRODUCER: Un set trebuie să fie un show

HADRIANI, DJ& PRODUCER: Un set trebuie să fie un show

Hadiani in studioul radio DEEA, in fata pupitrului de DJ, inainte de un guest set in vara anului 2026
HADRIANI, în studioul RADIO DEEA

HADRIANI, Dj și producer originar din Constanța, este genul de artist care refuză „scurtăturile spre succes” și AI-ul. Crede în muncă, în calitate și în răbdare. Pentru el un set trebuie să fie o poveste: începe melodic și emoțional, și urcă până la energie de festival.Nu vrea să fie „DJ-ul de la petrecere”, ci artistul ale cărui piese se aud pe scenele mari. Iar succesul a venit după 15 ani petrecuți în stuio: muzica sa a răsunat la ASOT Festival și Tomorrowland. „Acum vreau să arăt mai clar cine este Hadriani: concept vizual, videoclipuri, seturi filmate, poveștile din spatele pieselor și o prezență live care să aibă aceeași forță ca producțiile.”, ne-a spus artistul în interviul pe care ni l-a acordat.

RADIO DEEA: Cum definești proiectul Hadriani și ce experiență muzicală vrei să oferi publicului?

HADRIANI: Hadriani este un proiect artistic construit în jurul muzicii trance, techno, progressive cu sound de mainstage, inclusiv vocal trance. Nu mă definesc printr-un singur BPM, dar vreau ca fiecare set și fiecare piesă să aibă energie, emoție și o identitate de recunoastere.
Pentru mine, un set Hadriani trebuie să fie mai mult decât o succesiune de piese. Vreau să fie un show care poate începe melodic și emoțional, dar care ajunge la energie de festival. Este un proiect de artist, cu o direcție muzicală clară. Ce înseamnă show pentru mine? Înseamnă să cuplez mai multe stiluri trance într-un singur set, nu să mixez o oră doar uplifting trance.

 

HADRIANI, DJ&Producer (Foto: Arhivă personală)

RADIO DEEA: Când și cum ai început să produci muzică electronică și de ce ai ales producția, nu doar DJ-ing-ul?

HADRIANI: Am început să produc muzică electronică în jurul anului 2010, înainte să mă concentrez serios pe partea de DJ-ing. La început am fost atras în special de trance, pentru că avea combinația aceea între melodie, emoție și energie pe care nu o găseam în alte stiluri.
Producția m-a atras fiindcă nu voiam doar să selectez muzica altor oameni. Voiam să creez ceva care să mă reprezinte și să pot spune o poveste prin propriile sunete. DJ-ing-ul a venit ulterior, ca o extensie firească: în studio creez lumea, iar în set o prezint publicului.

HADRIANI, DJ&Producer (Foto: Arhivă personală)

RADIO DEEA: Cum a ajuns muzica ta în A State of Trance și în atenția lui Armin van Buuren?
HADRIANI: Nu a existat o scurtătură. Au fost ani de producție, încercări, refuzuri, reveniri și foarte multă atenție la calitatea pieselor. Am continuat să trimit muzică atunci când consideram că un track ajunsese la nivelul potrivit, fără să pornesc de la ideea că cineva este obligat să îl susțină. Am ajuns aici prin labeluri.

Un moment foarte important a fost piesa Your Life, realizată alături de Krevix. A fost difuzată în A State of Trance, aleasă Future Favorite și inclusă ulterior în ASOT Year Mix 2024.

După aceea, și „My Life”, colaborarea cu Ahmed Helmy și OANA, a primit suport în A State of Trance în anul 2025, fiind inclusă pe albumul mixat de Armin Van Buuren în ASOT Year Mix 2025.
Pentru mine, faptul că Armin van Buuren a ales muzica mea a fost confirmarea că un producător din România poate ajunge la un public internațional dacă își păstrează răbdarea, standardele ridicate și să fie deschis la minte.

HADRIANI, DJ&Producer (Foto: Arhivă personală)

RADIO DEEA: Muzica ta a ajuns la ASOT Festival și Tomorrowland. Ce a însemnat pentru tine?

HADRIANI: Au fost momente în care muzica a ajuns pe scene înaintea mea. A însemnat enorm să îmi aud muzica pe scena mare de la Tomorrowland, inclusiv la festivalul lui Armin.
„Your Life” a fost susținută de B Jones pe Mainstage la Tomorrowland în 2024, iar „My Life” a fost pusă de Ahmed Helmy la ASOT Rotterdam în 2025. Iar in 2026, remixul meu pentru piesa „Tatakita” a lui ReMan a ajuns și pe scena Planaxis de la Tomorrowland.
Faptul că producțiile mele au fost considerate suficient de puternice pentru astfel de scene reprezintă un pas important. Prima dată ajunge muzica, iar obiectivul următor este ca și artistul Hadriani să ajungă acolo.

HADRIANI, DJ&Producer (Foto: Arhivă personală)

RADIO DEEA: Cum transformi o idee într-o piesă?
HADRIANI: Procesul diferă de la piesă la piesă. Uneori pornesc de la o melodie sau o progresie de acorduri, alteori de la un vocal, un groove de bass sau chiar de la o imagine și un concept.
După ideea inițială, urmează foarte multă muncă de construcție: sound design, aranjament, automatizări, tranziții, mix și master. Uneori ideea apare într-o oră, dar transformarea ei într-un produs competitiv poate dura săptămâni sau chiar luni.

HADRIANI, DJ&Producer (Foto: Arhivă personală)

RADIO DEEA: Cum arată pe scurt setup-ul și procesul tău de studio?
HADRIANI: Lucrez în Ableton Live, care este centrul setup-ului meu. Folosesc sintetizatoare precum Serum și Spire, alături de instrumente și procesoare de la FabFilter, iZotope și alte companii specializate.
Monitorizez pe KRK Rokit 8, dar verific piesele și pe mai multe perechi de căști de studio, în mașină, pe boxe mici și chiar pe earbuds. O piesă trebuie să funcționeze nu doar într-un studio bun, ci și în condițiile reale în care publicul o va asculta.

RADIO DEEA: Ce rol au colaborările cu vocaliști și alți producători în proiectele tale?
HADRIANI: Colaborările sunt foarte importante atunci când fiecare artist aduce ceva real. Un vocalist poate transforma complet emoția unei piese, iar un alt producător poate veni cu o perspectivă pe care eu nu aș fi avut-o singur.
Am lucrat cu artiști precum Ahmed Helmy, Krevix, ReMan, OANA și alți producători sau vocaliști din țară și din străinătate. Fiecare colaborare e diferită. Uneori eu construiesc aproape toată producția, alteori ideile sunt împărțite mai echilibrat.
În același timp, eu imi focusez atenția în identitatea solo, de asta lansez și solo.

HADRIANI, DJ&Producer (Foto: Arhivă personală)

RADIO DEEA: Cum diferă activitatea de producător de experiența unui set live?
HADRIANI: În studio, controlezi aproape fiecare detaliu. Poți reveni asupra unui sunet de zeci de ori, poți schimba o tranziție, un kick sau o automatizare până când rezultatul este exact cum îți dorești.
Într-un set live nu mai ai acest confort. Trebuie să citești energia publicului, să iei decizii în timp real și să construiești o poveste care să funcționeze în acel moment.

RADIO DEEA: Cât de greu este pentru un artist român să ajungă pe label-uri și scene internaționale?
HADRIANI: Este greu, dar nu imposibil. Un artist român poate ajunge pe label-uri internaționale fără să fie mutat într-o altă țară, dar trebuie să compenseze lipsa unei infrastructuri locale puternice prin calitatea muzicii, perseverență și profesionalism, cum o fac eu.
În România, nu mai există o comunitate trance atât de puternică și conectată precum în alte perioade. Din acest motiv, construiesc direct pentru publicul internațional, prin lansări, relații cu label-uri, social media și colaborări. Practic din punct de vedere al comunităților, mă pot numi artist independent (dar nu si din perspectiva unui label), adică nefiind parte oficial dintr-o comunitate trance family, eu în realitate construiesc independent. Totuși, nu pot zice ca nu am comunitate deloc, fanii și comunitatea existentă de 2 ani pe social media, reprezintă noul trance family pentru mine. În general, sunt deschis să fac parte din comunități internaționale.

Consider că ne lipsesc promoterii si networking-ul potrivit . Poți să ai talent, să muncești pe rupte, dar daca nu ai relațiile potrivite nu prea poți să evoluezi. Am muncit 15 ani, dar nu cunoșteam pe nimeni sau cunoșteam puține persoane. Abia din 2024, când m-au descoperit persoanele potrivite, am început să cunosc succesul.

RADIO DEEA: Cum vezi evoluția trance-ului și ce părere ai despre AI în producția muzicală?

HADRIANI: Trance-ul evoluează și se amestecă din ce în ce mai mult cu techno, melodic techno, psy-trance și sound-ul de festival. Nu cred că viitorul genului stă într-o singură formulă sau într-un singur BPM. Anul acesta tot mai mult sound-ul din anii 90 pe trance/techno s-a promovat la nivel mondial.
În privința AI-ului, Hadriani respinge complet muzica generată cu AI. Nu am folosit niciodată un AI să îmi generez muzica, si eu chiar am refuzat colaborări care se bazau pe AI. AI-ul e bun ca tool, nu ca scurtătura spre succes…. Și, în special sunt împotriva oamenilor care folosesc AI-ul sa fure idei de la alți artisti (cum a fost cazul Costi Ioniță). Din cauza asta multi artisti, mai ales artisti faimosi din scena Trance si vocaliste, aduc plângeri la adresa Suno, și mă bucur că se iau măsuri. Lumea nu știe dar daca esti un artist profesionist, si ai folosi AI sa îți genereze muzica, tocmai ce ți-ai atras decăderea brandului și a imaginii. Plus că îți reduce cu mult credibilitatea (pe chestia asta se pune mare accent în muzica underground).

HADRIANI, DJ&Producer (Foto: Arhivă personală)

RADIO DEEA: Cum arată activitatea ta profesională dincolo de aparițiile ca DJ?

HADRIANI: O mare parte din activitatea mea se desfășoară în studio și nu este întotdeauna vizibilă publicului. Lucrez la producțiile proprii, dar ofer și servicii de mixing, mastering, producție și ghost production pentru alți artiști de diferite genuri musicale.
În proiectele de ghost production sau reconstrucție, pot primi o idee, o schiță, iar rolul meu este să îl reconstruiesc ca producție reală: armonie, instrumente, sound design, aranjament, mix și master realizate profesional.

RADIO DEEA: Muzica ta a ajuns deja pe scene importante. Care este următorul pas pentru Hadriani?
HADRIANI: Următorul pas este să transform toate aceste susțineri într-un proiect artistic mai vizibil și mai ușor de recunoscut de către public și organizatori.
Până acum, oamenii au văzut că muzica mea poate ajunge la ASOT și Tomorrowland. Acum vreau să arăt mai clar cine este Hadriani: concept vizual, videoclipuri, seturi filmate, poveștile din spatele pieselor și o prezență live care să aibă aceeași forță ca producțiile.
Iar acum îmi împart brandul între două stiluri: sound techno cu trance (dar ascultabil catchy), și vocal trance în cealaltă parte.

RADIO DEEA: În România sunt mulți cei care încă văd DJ-ul ca pe “tipul cu muzică la petrecere”. Ce mesaj ai pentru aceștia?

HADRIANI: Da, înțeleg de unde vine vine asta, pentru că termenul de DJ este folosit foarte larg. Și eu am primit propuneri pentru petreceri sau locații unde se caută muzică generalistă, deși proiectul Hadriani are un format complet diferit.
Faptul că un artist este DJ de trance sau de muzică electronică nu înseamnă automat că poate fi DJ pentru orice tip de eveniment, orice gen muzical sau muzică la cerere. Există DJ open-format, DJ pentru nunți și evenimente private, DJ rezidenți de club și artiști care performează într-o direcție muzicală bine definită. Toate aceste roluri merită respect, dar nu se schimbă.
Pe măsură ce îți construiești un proiect artistic și ajungi cu muzica pe label-uri și scene internaționale, este important să păstrezi coerența dintre sound, imagine și tipul de evenimente la care participi.
Mesajul meu ar fi simplu: înainte să presupunem că un DJ poate cânta la orice petrecere, este bine să înțelegem ce fel de proiect reprezintă. Nu este vorba despre superioritate, ci despre specializare și despre alegerea artistului potrivit pentru evenimentul potrivit.

HADRIANI, în studioul RADIO DEEA, 19 iunie 2026


Descoperă mai multe la Radio DEEA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.