Tribunalul a admis înregistrarea noului preşedinte al FRF Răzvan Burleanu în Registrul federaţiilor. Burleanu ramane sef la FRF

Burleanu Tribunalul Bucureşti a admis, miercuri, cererea FRF de înregistrare a noului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, în Registrul Federaţiilor, Asociaţiilor şi Fundaţiilor, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

“Instanţa repinge cererea de suspendare. Admite în parte. Ia act de modificare numai cu privire la preşedinte, respingând acţiunea în rest”, se arată în soluţia tribunalului.

Surse din cadrul FRF au precizat pentru MEDIAFAX că instanţa a respins înregistrarea în registrul federaţiilor a Comitetului Executiv al FRF în formula sa actuală. Motivarea respingerii urmează să fie comunicată în zilele următoare.

Tribunalul Bucureşti rămăsese în pronunţare pentru miercuri în ceea ce priveşte solicitarea de înregistrare a noii conduceri a Federaţiei Române de Fotbal în Registrul Federaţiilor, Asociaţiilor şi Fundaţiilor.

Înregistrarea noii conduceri a FRF a fost contestată de trei intervenienţi, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Giurgiu, SC Politehnica Timişoara SA, grupare patronată de omul de afaceri Marian Iancu, şi FC Corvinul Hunedoara, club dezafiliat în 15 mai 2006.

Avocaţii intervenienţilor au susţinut în faţa instanţei respingerea înregistrării deoarece validitatea alegerilor câştigate de Răzvan Burleanu în cadrul Adunării Generale a FRF din 5 martie, în care a fost ales preşedinte Răzvan Burleanu, face subiectul unui alt proces aflat pe rol la Judecătoria Sectorului 2.

Tribunalul Bucureşti a respins solictarea intervenienţilor de suspendare a înregistrării până la soluţionării dosarului de la Judecătoria Sectorului 2.

De cealaltă parte, cei doi avocaţi ai federaţiei au solicitat admiterea înregistrării susţinând că o eventuală anulare a hotărârilor Adunării Generale de alegeri din 5 martie de către Judecătoria Sectorului 2 va produce automat şi radierea noii conduceri a FRF din Registrul Federaţiilor, Asociaţiilor şi Fundaţiilor.

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Giurgiu (AJF Giurgiu), membru afiliat al FRF, a contestat validitatea alegerilor pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, câştigate de Răzvan Burleanu, solicitând la Judecătoria Sectorului 2 suspendarea, dar şi anularea hotărârilor Adunării Generale din 5 martie.

Motivul contestaţiei îl reprezintă participarea la alegeri a cluburilor şcolare, structuri de drept public care conform Regulamentului de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF) în vigoare nu aveau drept de vot, incheie sursa citata.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.