Perechea formată din jucătoarea română de tenis Raluca Olaru și israelianca Shahar Peer a fost învinsă cu 6-0, 4-6, 10-6 de cuplul Michaella Krajicek (Olanda)/Karolina Pliskova (Cehia), sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Nurnberg, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
Olaru și Peer au primit un cec de 5.161 euro și 180 de puncte WTA pentru performanța lor.
Raluca Olaru, care a câștigat anul trecut titlul la Nurnberg, alături de rusoaica Valeria Solovieva, a jucat a cincea sa finală WTA de dublu din carieră, având trei titluri până acum, în 2008 la Tașkent (alături de ucraineanca Olga Savciuk), în 2011 la Acapulco (alături de ucraineanca Maria Koritțeva) și anul trecut la Nurnberg. Raluca a mai jucat o finală WTA anul trecut la Katowice, alături de Solovieva, scrie Agerpres.