Telekom aduce în România Telekom Electronic Beats (TEB), unul dintre cele mai expresive și mai dinamice proiecte de muzică electronică din Europa, și dă beat-ul celor mai tari petreceri din oraș.
Proiectul va demara în 13-14 aprilie, cu o serie de concerte în Control Club, București, unde TEB prezintă nume mari ale muzicii electronice internaționale – DJ-ul și compozitorul de muzică electronică din Anglia George Evelyn, omul din spatele celebrei trupe britanice Nightmares On Wax, și Modeselektor, duo-ul german de muzică electronică format din Gernot Bronsert și din Sebastian Szary. Line-up-ul va fi completat de artiștii locali Golan, YellLow, Otherside & Temple Invisible.
Accesul la concerte se va face începând cu orele 19:30, iar prețul unui bilet va fi de 40 de lei și 70 de lei abonamentul pentru cele două zile. Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul www.eventbook.ro.
În România, proiectul european de muzică și lifestyle vine cu website-ul local www.electronicbeats.ro, accesibil de astăzi, precum și cu evenimente internaționale și locale, petreceri proprii sau la care TEB se va afilia, calendarul de evenimente urmând să fie anunțat atât pe site, cât și pe pagina de Facebook Telekom Electronic Beats.
”Mai întâi am eliberat Internetul, apoi serviciile de banking, iar acum este rândul muzicii. Vrem să eliberăm emoții, sentimente și atitudini. Telekom Electronic Beats este mai mult decât muzică, este o experiență de viață de 360 de grade atât pentru generația milenialilor, cât și pentru cei a căror tinerețe este legată de experiența muzicii electronice. Prin lansarea Telekom Electronic Beats pe piața locală, vrem să punem România pe harta celor mai originale experiențe urbane din Europa și să îi ajutăm pe oameni să creeze relații și experiențe prin intermediul muzicii”, a spus František Mala, Director Executiv Marketing Rezidențial și Vânzări Naționale, Telekom Romania.
Fanii muzicii electronice din România vor putea găsi pe platforma locală www.electronicbeats.ro conținut digital de calitate și, de asemenea, vor putea fi conectați la cele mai noi tendințe culturale din domeniul muzicii, tehnologiei, design-ului, modei și al artelor. Peste 60% din conținutul platformei reprezintă subiecte locale, restul fiind dedicat subiectelor internaționale.
Despre Telekom Electronic Beats
Proiectul Telekom Electronic Beats a fost dezvoltat în Germania, inima petrecerilor de muzică electronică de pe continent, în anul 2000, ca standard Deutsche Telekom pentru marketingul internațional de muzică și lifestyle. Telekom Electronic Beats deține un portofoliu media inovator, produce propriile serii de festivaluri și evenimente în Europa, fiind în linie cu valorile produselor și serviciilor inovatoare ale Telekom.
Proiectul și-a extins prezența din Germania în Polonia, Ungaria, Albania, Macedonia și în România.
Despre Telekom Romania
Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.
Soluțiile noastre deschid o lume infinită de oportunități de a împărtăși cele mai frumoase și emoționante experiențe cu familia, prietenii, colegii și cu cei din jurul nostru. Misiunea noastră este să îmbogățim viețile oamenilor, oferindu-le acestora servicii integrate fixe și mobile, tehnologii de ultimă generație 4G, fibră optică, precum și Internet TV, care aduce utilizatorilor o nouă experiență de divertisment, cu acces la conținut exclusiv și de calitate, pe toate ecranele, și funcționalități interactive avansate. Telekom Romania este partenerul de încredere al companiilor, pentru care oferim soluții complete de comunicații și IT&C. Rețeaua noastră conectează oameni, mașini și conținut, pentru un viitor mai bun, mai sigur și mai simplu.
Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.
Telekom aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile lider global de telecomunicații integrate.