Jucătoarea română de tenis Simona Halep va participa luna viitoare la turneul WTA de la Stuttgart (Germania) – Porsche Grand Prix – dotat cu premii în valoare totală de 731.000 dolari, au anunțat marți organizatorii competiției.
Alături de Halep, numărul 3 mondial, la turneul din capitala capitala landului german Baden-Württemberg, programat între 20 și 26 aprilie, vor mai fi prezente rusoaicele Maria Șarapova, câștigătoarea de anul trecut, și Ekaterina Makarova, canadianca Eugenie Bouchard, Petra Kvitova (Cehia), daneza Caroline Wozniacki, poloneza Agnieszka Radwanska și germanca Andrea Petkovic, toate jucătoare din top 10 WTA.
Marea absentă va fi americanca Serena Williams, numărul unu mondial, care vine oricum destul de rar la turneul de la Stuttgart, din motive legate de calendar.
“Lista noastră cuprinde ‘la creme de la creme’ din tenisul feminin. Nu se putea mai bine de atât”, a declarat directorul turneului, Markus Gunthard, citat de agenția DPA.
Turneul de Stuttgart include și un “Duel al legendelor”, în care se vor înfrunta americanul Andre Agassi, soțul fostei campioanei germane Steffi Graff, și austriacul Thomas Muster, organizatorii pregătindu-le și alte surprize spectatorilor, între care și o apariție pe teren a faimosului Stuttgarter Ballet.
AGERPRES