Echipa feminină de spadă a României a cucerit medaliile de aur, joi, după ce a învins Rusia cu scorul de 38-34, în finala probei, la Campionatele Europene de scrimă de la Strasbourg (Franța).
Ana-Maria Brânză, Simona Pop, Maria Udrea și Simona Gherman (medaliată cu bronz în proba individuală la Strasbourg) au trecut sferturi de reprezentantele Ucrainei, cu 45-31, iar în semifinale au învins Italia cu 29-24. Echipa Rusiei le-a avut în componență pe spadasinele Violetta Kolobova, Iana Zvereva, Liubov Șutova și Tatiana Gudkova.
Victoria echipei noastre a fost adusă de Simona Gherman, după ce tricolorele au fost conduse în marea majoritate a timpului, egalând la 13 (Brânză), 19 (Gherman) și 26 (Brânză).
În finala de anul trecut, de la Zagreb, România a fost învinsă de Estonia, locul trei fiind ocupat de Ungaria.
Medaliile de bronz la Strasbourg au fost adjudecate de Italia, care a dispus cu 45-42 de Estonia în finala mică, scrie Agerpres.