Sâmbătă, 23 mai, s-a încheiat proiectul “Instalart/ Obiect/ 003. Inspired by BASF”, prezentat sub marca Romanian Design Week.
Proiectul, lansat de Asociația Culturală “Instalart”, în parteneriat cu BASF, a prezentat șapte mari designeri și arhitecți români, atât prin expoziția centrală ce a avut loc la Uanderful – Ethos House, cât și prin conferințe și workshopuri ce s-au desfășurat la sediul Asociatiei Naționale pentru Promovarea Artelor Vizuale Contemporane. Proiectul se va extinde în toată țara, iar în luna octombrie acesta va fi implementat și în Iași, Cluj și Timișoara.
„Inima” proiectului a fost renumitul designer Marcel Klamer, născut în România și “adoptat” de Germania, care a creat peste 600 de obiecte produse pentru companii mari din Europa și din lume. De asemenea, Klamer este premiat al Product des Jahres și membru al Uniunii Designerilor Industriali din Germania.
Sub sloganul, „Dacă nu poate fi realizat prea ușor Fabricat în România, se poate Gândit în România”, organizatorii au invitat șase dintre cei mai cunoscuți arhitecți și designeri români, care au creat câte o instalație, pornind de la unul dintre celebrele obiecte din portofoliul lui Klamer. Lucrările au fost prezentate în cadrul expoziției, care a avut loc zilnic, pe toată perioada proiectului, la sediul Ethos House din București. Au fost prezentate următoarele instalații realizate de arhitecții și designerii români: Dorin Ștefan (instalația “Gradient Design, powered by Uanderful”), Mario Kuibuș (Cheie, powered by BASF), Robert Marin (Investigație, powered by Brikston), Corvin Cristian (Pop Icon/ Design Icon, powered by Campari), Mihai Popescu (In vino veritas, powered by M1.Crama Atelier), Ștefan Barutcieff (Nino Nino, powered by DuPont /Corian).
“Promovarea designului de obiect în România este una dintre misiunile Asociației Culturale Instalart, iar prin implicarea celor șapte arhitecți și designeri români am reușit să ridicăm proiectul la standardele marilor expoziții din lume. A fost o încântare să-l avem ca invitat de onoare pe prietenul nostru Marcel Klamer, căruia îi mulțumim cu acest prilej. Este o inspirație pentru noi toți. Datorită succesului de care s-a bucurat proiectul Instalart în București, am decis să-l extidem la nivel național, iar din toamnă, Iașul, Clujul și Timișoara vor găzdui expozițiile Instalart/ Obiect/ 003. Inspired by BASF”, declară Marius Leonte, președintele Asociației Culturale “Instalart”.
Evenimentul este susținut de BASF – sponsor principal, Brikston, Uanderful, DuPont /Corian, Campari, M1.Crama Atelier sunt cei șase sponsori care au ales să se identifice cu cei șase arhitecți. Mocheta Glamour Floors și Delta Studio completează lista de sponsori.
Partenerii și prietenii Instalart sunt: Uanderful, Biutiful, Fratellini Campari, M1. Crama Atelier, ANAV Gallery, ASC Systems, Delta Studio, San Pelegrino, Glamour Floors, Ekero, Țîrdei Law Office, Kaustik, Gripple, Benjamin Moore, Sano Land, Fundația Rubin, Osiris Film, Vertigo Metal Design, Homeworks, Avantgrapho, Saiko, Twins Studio, Comodim, Sfera Plastic Design, Inox Style.