Primul impuls, atunci când ne gândim la prosperitate, este să considerăm că vorbim despre partea financiară. Este un punct de vedere, însă nu complet argumentat. Prosperitatea în sine se referă la a trăi bine, cu împlinire, mulțumire și liniște interioară pe toate cele 3 mari planuri ale existenței: sănătate, relații, bani.
De cealaltă parte, un indicator despre care se discută tot mai des atunci când vorbim despre prosperitatea noastră este strâns legat de “inteligența corporală” sau, prescurtat, BQ. Aceasta reprezintă capacitatea corpului de a înmagazina și de a-și “aminti” emoțiile puternice trăite în timpul experiențelor de viață. Mai departe, prin somatizare, corpul nostru ne transmite prin intermediul neplăcerilor/bolilor etc. suferințe fizice, în ce “loc” nepotrivit stă prea mult mintea noastră cu atenția.
Ne trăim succesul sau eșecul prin … cap, stomac, rinichi și picioare
Astfel, în opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), capul, stomacul, rinichii și picioarele sunt cele 4 părți ale corpului nostru care ne pot asigura eșecul sau succesul, prosperitatea sau nu, dacă le acordăm atenția cuvenită, astfel:
- Capul – partea din corpul nostru care are legătură cu individualitatea noastră, cu “știu că sunt”, “vreau să fiu”, “aleg să cred despre viață”, cu ceea ce ne este specific nouă și ne diferențiază de restul oamenilor, are legatură cu valorile personale, credințele despre viață și principiile pe care ne propunem să le respectăm. “Emoțiile și comportamentele nepotrivite sunt atunci când ne simțim “atacată” individualitatea, manifestăm rezistență la schimbare, neiertare, rezistentă la perspective diferite de ale noastre. De cealaltă parte, emoțiile potrivite sunt sinceritatea față de sine, liniște, relaxare, acceptare, odihnă fizică și mentală, iertare, flexibilitate. În astfel de cazuri, se recomandă schimbarea modului de gândire deficitar, luarea în considerare a altor perspective, lucrul cu corpul fizic pentru a elibera din ”amintirea” acestuia emoțiile nepotrivite care au fost stocate. Totodată, trebuie întărite următoarele convingeri: ”tot ce se întâmplă în jurul meu este spre binele meu, mă ajută să învăț, să evoluez, să fiu cea mai bună varianta a mea”, “ dau voie vieții și oamenilor să-mi facă daruri fără să pun condiții de dată, timp, formă etc”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
- Stomacul: influențează starea de sănătate a sistemului muscular. Stomacul reprezintă centrul energetic al voinței, al puterii personale și al imaginii de sine. Deoarece este organul primar al digestiei, coordonând procesul de digestie a alimentelor, din punct de vedere metaforic, psihicul nostru îl asociază cu “digestia” persoanelor, situațiilor, contextelor. “În cazul stomacului, emoțiile și comportamentele nepotrivite sunt îngrijorare, raționalizare excesivă, învinuirea altora, rușine, dependență de muncă, agresivitate, dominare, control, încăpățânare, hiperactivitate, ambiție excesivă și competitivitate, gândire dogmatică, obsesivă, inflexibilă sau lipsa de energie, voință slabă, apreciere scăzută față de propria persoană. Emoțiile potrivite sunt capacitate de adaptare, transformare, susținere, dăruire, respect pentru natură și sentimental unității cu întreagă umanitate, asumarea responsabilității, liniște interioară, acceptarea de sine, spontaneitate, optimism, definire a sinelui. Astfel, sunt recomandate comportamente care au capacitatea de a ne face să ne simțim bine în orice context, asumarea riscurilor, menținerea atenției pe “aici și acum”, relaxare profundă, întărirea voinței, a acționa, a fi individual și original, renunțarea la a ține cont excesiv de părerea altora. În astfel de cazuri, se recomandă întărirea convingerilor de tipul: “Eu pot, știu, reușesc, cred în mine”, “îmi îndeplinesc orice obiectiv cu ușurință și plăcere”, “îmi revendic forță interioară și o onorez”, “știu cine sunt, care este rolul meu în lume și cum îmi doresc să trăiesc”, spune specialistul.
- Picioarele – partea din corpul nostru care ne poartă într-acolo unde este direcționată și atenția noastră. Ne vorbesc despre direcția noastră în viață, despre capacitatea de a avansa în viață, de a învăța lucruri noi și de a trăi experiențe noi, despre a produce o schimbare în general, ne vorbesc despre stabilitate, siguranță, atenție la prezent, centrare pe soluții și acțiune. “Emoții și comportamente nepotrivite în cazul picioarelor sunt: “nu pot”, ”nu știu” sau ”nu este potrivit” să fac o schimbare (în gândire sau comportament), să învat ceva nou, refuzul de a lasă trecutul în urmă, frică de o suferință posibilă, dezechilibru între dorința și acțiune, iar cele potrivite sunt liniștea, relaxarea, curiozitatea și acceptare. Comportamentele recomandate sunt menținerea unui echilibru emoțional, atenție îndreptată cât de cât egal către toate aspectele vieții, exersarea capacității de a lua ceea ce este bun, util, plăcut, frumos de la viață, de a ne opri un timp pentru a ne bucură de realizări. În cazul picioarelor, se recomandă întărirea următoarelor convingeri: ”mă pot descurcă bine cu orice nouă provocare în viață mea pentru că am resurse și știu să găsesc soluții și modalități de adaptare astfel încât să-mi fie cel puțin la fel de bine ca acum sau și mai bine”, “mențin în viața mea ce este cu adevărat important, las în urmă ce este perimat și mă pregătesc cu bucurie și curiozitate pentru persoane noi, pentru aspecte noi, utile, plăcute și care mă apropie din ce în ce mai mult de viața pe care mi-o doresc”, declară Laura Maria Cojocaru.
- Rinichii: influențează starea de sănătate a sistemului osos și a părului capilar. Rinichii reprezintă centrul stabilității, siguranței, ancorarii în prezent și al legăturii cu pământul, tradițiile, apartenența, sănătatea fizică și, în mod foarte direct cu prosperitatea. “În cazul rinichilor, emoțiile și comportamentele nepotrivite sunt frica existențială, nerăbdare, dezorganizare, dependență de securitate de orice tip, atașamente de orice tip, tendința excesivă de acumulare. De cealaltă parte, emoțiile potrivite sunt flexibilitate, adaptare, perspective multiple, liniște, relaxare, calm, siguranță, stabilitate, asumarea dreptului de a fi, de a avea, asumarea dreptului de a trăi în bucurie și plăcere, creșterea inteligenței emoționale (EQ), deschidere, gentilețe, înțelepciune. Se recomandă comportamente de tip: organizare, prioritizare, mișcare fizică, joc, timp petrecut în natură, îngrijire fizică și întărirea convingerilor de genul: “Sunt în siguranță, trăiesc în prosperitate pe toate planurile, merit să trăiesc plăcerile vieții, îmi iubesc corpul și am încredere în înțelepciunea lui”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Cum putem folosi Inteligența Corporală pentru a prospera?
Specialistul este de părere că toate aceste caracteristici ale corpului putem să le folosim pentru a aduce prosperitate în viața noastră. Astfel, primul pas este să ne ascultăm ideile care cresc în mintea noastră, să alegem una mai evidență și să asumăm astfel faptul că ne dorim să atingem un obiectiv.
“După stabilirea obiectivului, pot interveni în continuare vechi obișnuințe și moduri de gândire, o inflexibilitate în a vrea să învățăm ceva nou, să facem lucrurile diferit sau să fim flexibili în a lua în considerare și părerea altor persoane mai experimentate (acolo unde este cazul). Astfel de sentimente ne dau dureri de cap, la propriu (somatizări în această zonă). Să presupunem că, legat de această zonă, gândurile și starea noastră emoțională sunt echilibrate. Pot însă să apară gânduri de genul: “va fi greu”, “ nu mă descurc”, “mă fac de râs”, “nu mă ajută nimeni” etc., și în acest caz va fi afectată încrederea în sine și în exterior, deci stomacul. Sau, sunt dispus să fac o schimbare, am încredere, dar aleg să nu acționez. Conflictul dintre “vreau” și “nu acționez” creează frustrare și afectează picioarele. Mai departe, observăm că nu ne-am atins obiectivul și începem să ne temem că nu știm, nu putem, nu-l vom atinge niciodată și că viața noastră va fi din ce în ce mai urâtă sau chiar că ne pasc tot felul de pericole. Frică afectează rinichii”, explică Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
În astfel de cazuri, observăm ce semnale ne dă corpul nostru, reținem următoarea schemă și o aplicăm:
- Capul: Vreau și permit (și altfel decât știu până acum)
- Stomacul: Am cu ce (am toată puterea interioară și resursele necesare și toată susținerea vieții și a celor din jur)
- Picioarele: Acționez (îmi asum riscuri și-mi dau șansă să mă apropii de obiectiv)
- Rinichii: Renunț la control și permit (permit să înlocuiesc frica cu surpriza și curiozitatea pentru a beneficia de oportunități).