Ralitza Tailoring sunt singurii creatori români din grupul exclusivist ”Club Dandy Italia”, o asociație informală de modă, dedicată bărbaților și femeilor din industrie. Primul eveniment al asociației are loc la Florența, înaintea Pitti Uomo 93, la Grand Hotel Baglioni, la 8 ianuarie, 2018.
Creatoarea Marieta Kojanov și Dan Govella, se află printre cei 50 de membri, invitați special pentru a se întâlni cu elitele modei masculine, profesioniști din industria modei, designeri și bloggeri prezenți la Florența pentru “Pitti Uomo 93”.
”Suntem onorați de această invitație prestigioasă, clubul oferă o serie de oportunități pentru viitoare colaborări datorită prezenței antreprenorilor din întreaga lume, care doresc să dezvolte idei și proiecte împreună. Ralitza va promova în cadrul acestui eveniment stilul unic, foarte apreciat peste hotare. Practic, începem anul 2018 cu prezența în această asociație internațională de modă, apoi cu participarea la Pitti Uomom în zilele următoare. În plus, ne bucurăm că România poate fi reprezentantă în acest club, deoarece suntem singurii români din asociație, iar selecția a fost una destul de riguroasă”, spune creatoarea Marieta Kojanov.
Club Dandy Italia este la prima ediție, ce are loc cu o zi înainte de Pitti Uomo 93, la Grand Hotel Baglioni din Florența, Italia. Fondatorii Club Dandy Italia sunt Angelo Stante, în calitate de președinte, și Mikelangelo Terrakone, ca vicepreședinte. Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei orașului Florența, partenerilor Grand Hotel Baglioni, Club Toscani și Vodka VKA.
Despre Ralitza Tailoring
Fondat în 2013, de Marieta Kojanov și Dan Govella, Atelierul Ralitza a început ca o mică afacere de familie cu dorința de a aduce ceva unic pe piața accesoriilor de manufactură pentru bărbați și femei. Ralitza este un brand 100% românesc de accesorii pentru femei și bărbați, realizate la comandă. Modele precum FlatCap, Gavroche, NewsBoy, Gatsby, Riding, Deerstalker (Sherlock Holmes), DriverCap, Fisherman, CountryFlat, KomitkaKapa, BikerCaps, Pachowork, BakerCap, BucketHats sunt re-create și personalizate de Marieta Kojanov. Colecțiile Ralitza Tailoring pot fi găsite pe site-ul www.ralitza.ro sau pe pagina de Facebook Ralitza Tailoring.