Rafael Nadal s-a calificat în optimile de finală la Australian Open

rafa Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal și-a asigurat prezența în optimile de finală ale Openului Australiei, primul turneu de Mare Șlem al anului, după victoria în trei seturi, 6-1, 6-0, 7-5, înregistrată în fața israelianului Dudi Sela, vineri, la Melbourne.

Nadal, al treilea favorit al competiției, a avut de această dată o misiune mult mai ușoară decât în turul precedent, în care a trecut greu, în cinci seturi, după mai mult de patru ore de joc, de americanul Tim Smyczek, jucător venit din calificări.

Campionul iberic, care are în palmares 14 titluri de Grand Slam, a evitat astfel o nouă surpriză în turneul de la Antipozi, în aceeași zi în care elvețianul Roger Federer, numărul 2 mondial, a părăsit prematur competiția, fiind învins cu 6-4, 7-6 (7/5), 4-6, 7-6 (7/5) de italianul Andras Seppi (locul 46 ATP).

În optimile de finală, Rafael Nadal îl va avea ca adversar pe sud-africanul Kevin Anderson (cap de serie nr. 14), care a trecut în turul al treilea de francezul Richard Gasquet (nr. 24). Spaniolul a reușit să câștige unicul duel de până acum cu “gigantul” din Johannesburg (2,03 m), care a avut loc în 2010, în optimile Mastersului 1000 de la Toronto.

AGERPRES

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.