Psihologul Lenke Iuhos: Cum îşi poate recăpăta strălucirea “femeia mileniului III”?

„Femeia mileniului trei” este cea mai complexă fiinţă care a trăit vreodată pe această planetă, deoarece este mereu atentă la orice detaliu şi îşi ordonează viaţă chiar mai bine decât cei mai organizaţi profesionişti. Există totuşi momente când femeia modernă îşi pierde din strălucire, şi acest lucru se întâmplă din cauza stresului cotidian pe care este nevoită să-l suporte, a rutinei, a pasivităţii sau chiar a depresiei.

În opinia cunoscutului psiholog Lenke Iuhos, aceşti factori externi foarte nocivi pentru starea de spirit a femeii, o face să simtă că nu e ceva în regulă cu ea, nu se mai vede frumoasă, nu se simte mulţumită de ea, de cum îi stau hainele, de munca ei, de familia ei, iar viaţa de cuplu nu mai e cum şi-a imaginat-o. “Femeia modernă este mai aranjată, mai frumoasă, mai independentă decât erau femeile acum câteva decenii, ca să nu vorbim de secole, însă sunt mult mai fragile şi uşor de rănit. Femeia modernă îşi pune multe întrebări, îşi setează multe obiective şi provocări şi este într-o continuă fugă după validări sociale. Există multe femei tinere care pur şi simplu intră în depresie dacă nu întrunesc un număr considerabil de like-uri pe Facebook la o fotografie. Este cel mai uzual exemplu, care ne arată că validarea socială a devenit primul element pe o listă de priorităţi. Toată această goană de validare forţată primeşte răspunsuri politicoase din partea bărbaţilor sau chiar din partea femeilor, deoarece fiecare răspuns afirmativ ascunde, în fapt, un scop ascuns. Într-un final, femeile vor fi dezamăgite dacă merg pe această strategie, deoarece se vor lovi de o realitatea cruntă: nimeni nu te validează gratuit.  Feminitatea funcţională se cultivă prin puterea ta, prin gândurile tale, prin atitudinea ta faţă de semnele venite din jurul tău. Multe femei se sperie din cauza trecerii timpului, crezând că îşi vor pierde din femininatate şi din frumuseţe. În realitate, dacă îşi focusează frumuseţea pe atitudine, pe putere, pe educaţie, frumuseţea unei femei va rămâne vie toată viaţa”, declară psihologul Lenke Iuhos.

Totodată, specialistul în psihologia relaţiilor de cuplu le recomandă tuturor femeilor să pună accent pe iubire, deoarece iubirea este transformatoare, să îşi proiecteze secundă de secundă viaţa, să facă sport, să mănânce sănătos şi să fie deschise la tot ceea ce e nou. Acestea sunt cele 7 secrete ale feminităţii funcţionale:

  1. Să ştii că eşti una! “Să ştii în permanenţă că eşti una, nu o mulţime, ci una … acesta este primul secret al frumuseţii tale, să te foloseşti de gândul că eşti unică şi ai calitatea, frumuseţea, sănătatea ta, doar a ta. Te ajută să fii atentă cu tine!”, este sfatul psihologului Lenke Iuhos.
  2. Iubeşte-te! “Nu este un gest egoist dacă învăţăm să ne iubim mai multe pe noi. Doar aşa putem avea armonie cu corpul nostru. Acceptă-l, gândeşte-te pozitiv la el, răsfaţă-l, dă-i calitate prin hainele pe care le porţi, cu o atitudine naturală. Toate acestea îţi vor da un aport de confort psihic. Te ajută să fii Tu!”, afirmă psihologul Lenke Iuhos.
  3. Lucrează cu tine! “Proiectează-ţi în fiecare dimineaţă ziua, imaginează-ţi cum ai vrea să decurgă ea. Totul trebuie să pornească zilnic de la tine, gândurile tale să nu rămână doar un glas interior, dă-le viaţă. Vrei să găteşti ceva bun? Fă-o cu plăcere! Vrei să te înţelegi bine cu soţul tău? Fă-ţi timp pentru el! Vrei să ai armonie în relaţiile cu copii tăi? Faceţi programe împreună! Vrei să arăţi bine? Ocupă-te de elementele mici care te conturează! Învăţă să ţii mult la igiena ta, alege-ţi ţinute optime pentru tine, deoarece corpul tău va reacţiona, te va răsplăti cu aprecieri. Te ajută să fii o persoană vie!”, explică psihologul Lenke Iuhos.
  4. Fă sport, fii atentă la alimentaţie! “Sportul şi alimentaţia sănătoasă ar trebui să fie primordiale pe lista ta de priorităţi. Fă sport când simţi că ceva nu e plăcut la tine, astfel vei simţi că te respecţi, te va motiva în adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Respectându- te, îi vei respecta pe cei din jurul tău. Te ajută să fii prezentă în prezentul tău feminin!”, spune specialistul.
  5. Fii atentă ce comportament abordezi! „Învaţă să îţi formezi un portofoliu optim de atitudini, reacţii şi comportamente specifice statutului pe care-l ai în diversele medii în care te învârţi. Aici, autocunoaşterea face diferenţa între femeia de acasă, de la locul de muncă şi cea din societate. Femeia care e mulţumită de ea, nu doar în vorbe, e fericită, are un echilibru fără margini. Radiază linişte sau energie plină de feminitate, atunci şi unde trebuie. Te ajută să fii selectă cu tine!”, este de părere psihologul.
  6. Fii deschisă la nou! “Depăşeşte stereotipurile şi prejudecăţile, deoarece te fac prizoniera acelor modele de viaţă şi, fără să observi, devii pasivă. Prin deschidere faţă de noutăţi, te ajuţi să nu pierzi acel moment optim care poate să-ţi dea o idee productivă, un loc de muncă la care visezi sau bărbatul pe care-l cauţi”, conchide psihologul Lenke Iuhos, specialist în relaţii de cuplu.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.