Proiect antreprenorial de succes în mediul online

BeKid.ro investește peste 150.000 Euro în departamentul de call center.

Primul magazin online din România cu produse pentru copii care a introdus plata prin Bitcoin, a investit peste 150.000 de euro în achiziția unui spațiu modern de birouri pentru activitatea sa de call-center.

Magazinul online a fost lansat în anul 2014 și în numai patru ani de la lansare a devenit unul dintre principalii actori pe piața de e-commerce pe nișa produselor de copii, cu peste 50.000 de produse pe stoc, actualizate zilnic. Totodată, BeKid s-a implicat activ și în activități caritabile, donând 10% din profit care secții de prematuri sau către ONG-uri care contribuie la ajutorarea copiilor cu nevoi speciale.

Mai mult decât atât, în primăvara acestui an, s-au investit peste 10.000 de Euro în modernizarea platformei online, suma fiind investită pentru a crește rata de satisfacție a clienților, uzabilitatea, rata de conversie dar și pentru a spori gradul de automatizare al proceselor de administrare a comenzilor. Magazinul online a căpătat în urma acelei investiții o interfață modernă, intuitivă, ușor de utilizat, dar și o creștere a volumului de comenzi online.

 

Cine se află în spatele acestui proiect antreprenorial de succes?

Acționariatul companiei este 100% românesc, compania ADA ONLINE SRL, cea care administrează magazinul online www.bekid.ro, fiind înființată de către Iulian Ghisoiu, un antreprenor în vârstă de 37 de ani din Sebeș, cu o experiență de peste 13 ani în mediul online.

“Magazinul online Bekid.ro a fost creat pentru ca părinții și copii din România să beneficieze de produse și servicii de o calitate superioară, produse care în multe cazuri erau accesibile numai în anumite țări. Succesul nu a întârziat să apară, avem un număr mare de clienți fideli care revin cu comenzi noi, iar în plus aceștia – fiind mulțumiți de calitatea produselor noastre – ne recomandă și altor părinți. De aceea datorită creșterii volumului de comenzi și a numărului de angajați, am hotărât să achiziționăm un spațiu care să corespundă nevoilor noastre actuale și să fie în concordanță cu estimările de creștere pentru anii următori. Estimăm că, pe parcursul anului 2018, cifra de afaceri va depăși jumătate de milion de euro. Creșterea anuală a volumului de vânzări în fiecare dintre ultimii patru ani a fost de aproximativ 60%, peste media actuală de creștere a comerțului online din România care este de aproximativ 35% anual. Ne-a ajutat faptul că am pus pe primul plan clienții, iar atunci când depui toate eforturile că aceștia să fie mulțumiți, există toate șansele ca evoluția să fie cea pe care ți-o dorești”, declară fondatorul și CEO-ul Bekid.ro, Iulian Ghisoiu.

Investiția în valoare de peste 150.000 de euro a constat în achiziția spațiului de birouri, mobilier și tehnică de calcul specifică call-center și a activității de administrare a comenzilor online. Spațiul de birouri în suprafață de peste 100 m² este situat în localitatea Sebeș (județul Alba), chiar la șoseaua Transalpina.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.