Pe de altă parte, pe aici intrau alaiurile noilor domni trimişi de către Înalta Poartă. Urcau spre oraş prin Podul Beilicul, azi Şerban Vodă. Şi tot în „oraşul de jos”, erau singurele mănăstiri fortificate. Când Bucureştii erau incendiaţi de invazii militare, rezistau mănăstirile Radu Vodă şi Mihai Vodă. Ele au fost ridicate pe dealuri înalte care dominau lunca inundabilă a Dâmboviţei.
Între timp orasul s-a extins cuprinzând şi această parte a oraşului de azi. În evul mediu aveam aci mahalalele Radu Vodă, Slobozia Domnească, Livedea Gospod, Ţigănimea mitropolitană, mahalaua calicească şi mai apoi Antim, Izvor şi Mihai Vodă.
Ultimul secol, a modificat dramatic înfăţişarea acestei părţi de Bucureşti însă povestea a supravieţuit sistematizărilor. Este povestea „Oraşului de Jos” pe care vă invităm să o cunoaşteţi la pas. De la Radu Voda la Mihai Vodă.
Întâlnirea va fi în faţa bisericuţei Bucur şi după vizitarea bisericii Radu Vodă, traseul promenadei este următorul: strada Radu Vodă, Calea Şerban Vodă, străzile Principatele Unite, 11 iunie, Regina Maria, George Georgescu, Antim Ivireanu, Piata Constituţiei, blv. Naţiunile Unite şi biserica Mihai Vodă.
Povestea “Orasului de Jos”: de la Radu Voda la Mihai Voda
Lector: Adrian Majuru
Cost: 30 RON, 25 RON pentru studenti
INSCRIERI LA CONTACT@VICTORIEI.RO
Location: Punct de plecare: Biserica Bucur