Liga I: Steaua – Concordia Chiajna 3-1

imageResize Steaua București a învins-o pe Concordia Chiajna cu scorul de 3-1 (3-0), luni seara, pe Arena Națională din Capitală, în ultimul meci din etapa a 11-a a Ligii I de fotbal.

Campioana s-a impus prin golurile marcate de Fernando Varela (5), Nicușor Stanciu (25 — penalty) și Alex Chipciu (43), în timp ce golul de onoare al ilfovenilor a fost înscris de Valentin Lazăr (90+4), după ce portarul Florin Niță a respins penalty-ul executat de jucătorul împrumutat de la Dinamo.

Ambele lovituri de pedeapsă au fost acordate cu ușurință. Stanciu a executat un corner cu efect, iar mingea a lovit bară transversală (85).

La Steaua a debutat mijlocașul marocan Houssine Kharja, transferat la finalul săptămânii trecute. Kharja a fost titular și a jucat 56 de minute, fiind înlocuit cu algerianul Aymen Tahar.

Aceasta a fost prima victorie a Stelei cu Țiți Dumitriu pe banca tehnică în acest mandat, după un debut cu stângul (0-1 cu ACS Poli Timișoara).

FC Steaua București — CS Concordia Chiajna 3-1 (3-0), “Arena Națională” — București
Au marcat: Fernando Varela (5), Nicușor Stanciu (25 — penalty), Alex Chipciu (43), respectiv Valentin Lazăr (90+4).
Valentin Lazăr a ratat un penalty în min. 90+4 (a apărat Florin Niță).
Arbitru: Horațiu Mircea Feșnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenți: Andrei Constantinescu (București), Bogdan Gheorghe (București); arbitru de rezervă: Ionuț Coza (Cernica/IF)
Observatori: Cristian Nica (Ploiești) — CCA, Ion Craiu (București) — LPF

AGERPRES

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.