Româncele Petronela Roxana Borha și Elena Meroniac sunt noile campioane europene de kaiac-canoe, cucerind sâmbătă dimineața, la Racice (Cehia), medalia de aur în proba de kaiac-2 1.000 m, într-o cursă pe care au dominat-o copios, conducând din start la sosire.
Echipajul românesc a fost cronometrat în 3’42″220/1000, fiind urmat de polonezele Karolina Naja și Beata Mikolajczyk, la 520/1000, și de Milica Starovic și Dalma Ruzicic (Serbia), la 1″120/1000.
Cu 40 de minute înainte de această finală, Florentina Caminescu a intrat în posesia medaliei de argint a cursei de kaiac-1 1.000 m, fiind precedată de Franziska Weber (Germania), în timp ce medalia de bronz în această primă finală a competiției a revenit italiencei Irene Burgo.
În proba de kaiac-1 1.000 m, românul Constantin Mironescu s-a situat pe locul 9, titlul revenind germanului Max Hoff.
AGERPRES