– Ambasada Germaniei sprijină „Caravana informării profesionale”. –
Ambasada Germaniei la Bucureşti sprijină o campanie prin care elevii şi părinţii vor fi informaţi despre avantajele şi perspectivele învăţământului dual de formare profesională . „Caravana informării profesionale” va fi condusă de Clubul Economic German din Braşov (DWK) care a iniţiat deja proiectul „Şcoala Profesională Kronstadt”. Participă numeroase alte firme germane care sunt implicate în proiectele şcolilor profesionale din Timişoara, Alba Iulia şi Sibiu.
Printre altele, în cadrul „Caravanei” vor fi vizitate şcoli, pentru a le explica elevilor şi părinţilor ce meserii pot fi deprinse în cadrul unui învăţământ dual în România, ce şanse de viitor oferă companiile şi cum se desfăşoară o astfel de formare profesională. În cadrul acesteia se va recurge şi la aşa-numitele „Locuri de muncă – demonstrative”, la care elevii pot testa, cu ajutorul unor utilaje de înaltă tehnologie, viitoarele meserii.
Adjunctul Ambasadorului Germaniei, Achim Tröster şi preşedintele Clubului Economic German din Braşov, Werner Braun, au semnat astăzi Contractul de cooperare între Ambasadă şi DWK. Ambasada Germaniei sprijină campania ce va începe în câteva săptămâni cu aproape 8.000 euro.
„Suntem convinşi, că sistemul învăţământului dual de formare profesională va deschide şi tinerilor din România bune şanse de viitor. În Germania, cu un asemenea sistem, am avut de-a lungul multor zeci de ani o experienţă foarte bună”, a spus Tröster. „De aceea, sprijinim cu plăcere iniţiativa companiilor germane din România de a informa tinerii despre acest sistem”.