Parlamentul a aprobat miercuri o finanțare de un miliard de euro pentru 2015, care să ajute statele membre să ofere sprijin în găsirea unui loc de muncă unui număr de până la 650 000 de tineri. Finanțare va veni ca urmare a modificării regulilor Fondului Social European și se adaugă banilor din acest Fond în cele 20 de state care au regiuni unde șomajul în rândul tinerilor este mai mare de 25%.
Propunerea Comisiei a fost aprobată fără amendamente cu 632 de voturi pentru, 30 împotrivă și 31 de abțineri.
“Ne aflăm într-o cursă contra cronometru, iar Europa apasă accelerația pentru a ajuta la reducerea șomajului în rândul tinerilor. Provocarea era de a obține un acord solid, susținut puternic, într-un timp record: ceea ce arată că atunci când suntem hotărâți, Europa are rezultate”, a spus raportorul Elisabeth Morin-Chartier (PPE, FR).
Numărul tinerilor cu vârsta între 15 și 25 de ani care nu au un loc de muncă sau nu se află într-un program de educație sau formare profesională crește alarmant, mai ales în statele membre care au cele mai multe dificultăți în a co-finanța fondurile UE pentru programe. De aceea, fondurile de finanțare pentru perioada de început sunt de o importanță deosebită.
Fondurile pentru Inițiativa pentru Tineri pentru 2014-2020 sunt de 3,2 miliarde de euro, urmând a fi completate cu cel puțin 3,2 miliarde de euro din alocările Fondului Social European pentru fiecare stat membru. Până în februarie anul acesta, Comisia Europeană a aprobat 28 din cele 34 de programe operaționale ale Inițiativei, toate fiind eligibile pentru până la o treime din alocările lor de îndată ce regulile modificate vor intra în vigoare.
Finanțarea de 1 miliard de euro disponibilă pentru acest an va crește contribuția UE la costurile proiectului de la 1-1,5% la 30% în 2015. Aceștia nu sunt bani noi, pentru că fondurile fuseseră deja rezervate pentru această Inițiativă.
Țările care vor beneficia de Inițiativa pentru Tineri sunt: Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Marea Britanie.
Starlette membre voir putea lansa proiectele de care au nevoie, dar operațiunile Inițiativei trebuie implementate până la sfârșitul anului 2018. Bazele create în primii ani vor fi cruciale pentru succesul general al Inițiativei.
Modificările prevederilor trebuie aprobate de Consiliul de Miniștri, intrând în vigoare în momentul publicării în Jurnalul Oficial al UE.