HAOS LA EUROVISION! A cincea ţară REFUZĂ SĂ CONCUREZE în 2013. România mai participă?

loreen 02 75a670f267

   În comunicatul emis de TRT este criticată decizia luată de membrii “privilegiaţi” ai European Broadcasting Union (EBU), instituţia organizatoare a Eurovision , Germania, Franţa, Marea Britanie, Spania şi Italia, de a reduce cu 50% efectele voturilor publicului, din cauza unor “rezultate nesatisfăcătoare” obţinute în ultimii ani, se arată pe site-ul gandul.info.

Din 2009, punctele oferite de fiecare ţară participantă în timpul finalei sunt rezultatul unei medii între voturile publicului (50%) şi voturile unui juriu format din specialişti sau personalităţi din domeniul muzicii (50%).

Din 2000, cele “5 mari” membre EBU sunt automat calificate în marea finală, indiferent de rezultatele obţinute în concurs în anul precedent. Aceste ţări au obţinut un statut special în urma unei importante contribuţii financiare la EBU, fără de care producţia concursului nu ar fi fost posibilă.

Anunţul Turciei vine după ce alte patru ţări au decis să renunţe la participarea la Eurovision 2013 – Portugalia, Slovacia, Polonia şi Bosnia-Herţegovina.

În schimb, la sfârşitul lunii noiembrie, Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a aprobat participarea Televiziunii Române la concursul Eurovision 2013.

Concursul Eurovision este una dintre cele mai importante competiţii muzicale internaţionale, este organizat de European Broadcasting Union (EBU) şi se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi -Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).                                        

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.