Handbal masculin: Polonia a produs surpriza în fața Suediei la Campionatul Mondial 2015

polska Echipa Poloniei a produs surpriza în optimile de finală ale Campionatului Mondial de handbal masculin de la Doha (Qatar), luni, prin victoria reușită în fața Suediei, dar capul de afiș al sferturilor va fi cel dintre Spania și Danemarca.

Danemarca a învins Islanda (30-25) și va da piept cu deținătoarea titlului, într-o revanșă a finalei ediției trecute a competiției. Duelul are loc mai devreme decât se prevedea din cauza debutului dificil al danezilor, campionii europeni en titre, la Doha, unde au încheiat pe locul secund în grupă.

Polonia (locul trei în grupa sa) a dispus cu 24-20 de Suedia, o eliminare catastrofală pentru scandinavi în perspectiva JO 2016, fiind astfel obligați să termine pe podium la EURO 2016 pentru a merge la Rio, notează AFP.

Germania, care nu ar fi participat la Mondial fără intervenția Federației Internaționale de Handbal, care a găsit un pretext pentru a-i oferi locul Australiei, s-a calificat în sferturi după o victorie facilă în fața Egiptului (23-16).

Nici Franța nu a avut emoții, învingând categoric Argentina, cu 33-20.

Programul sferturilor de finală, care vor avea loc miercuri:
Croația — Polonia
Qatar — Germania
Slovenia — Franța
Danemarca — Spania

Alte rezultate:
Cupa președintelui IHF (locurile 17-24):
locurile 17-20:
Belarus — Bosnia-Herțegovina 37-29
Cehia — Rusia 32-30
locurile 21-24:
Chile — Iran 31-32
Algeria — Arabia Saudită 25-27

AGERPRES

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.