Echipa feminină de handbal CSM București a mai dat o lovitură pe piața transferurilor prin achiziționarea extremei stânga Maria Fisker, medaliată cu bronz la Mondialul din decembrie 2013, potrivit site-ului oficial al clubului.
După o altă daneză, Line Jorgensen, care va veni din vară, CSM și-a asigurat, tot din sezonul viitor, serviciile Mariei Fisker, cea mai bună extremă stânga de la CE 2014.
”La București se conturează un proiect foarte interesant, cu obiective înalte, dar care au toate premisele să se concretizeze. Abia aștept să joc pentru CSM București, pentru că aici se construiește o super echipă, din care sunt onorată că voi face parte. Desigur, este un pas important în cariera mea, dar sunt încântată că voi lucra cu un staff tehnic compus din Mette Klit si Jakob Vestergaard, doi tehnicieni pe care îi respect și care sunt sigură că vor avea multe de spus în handbalul mondial”, a declarat Fisker.
”Abia aștept s-o revăd și pe Cristina (Vărzaru, n. red.), alături de care am jucat la Viborg HK. Faptul că voi evolua în aceeași echipă cu niște campioane mondiale, vicecampioane europene sau olimpice mă obligă să dau tot ce e mai bun din mine pe teren. Sunt convinsă că publicul bucureștean mă va primi cu brațele deschise, pentru că toți ne dorim același lucru. Vrem să construim o echipă puternică, vrem să facem performanță atât pe plan intern, cât și pe plan internațional, și vrem să oferim spectacol tuturor celor care ne apreciază munca. Mă entuziasmează acest pas, Bucureștiul este un oraș mare, un oraș frumos, iar campionatul românesc a fost mereu printre cele mai puternice din Europa. Știu sigur că vom reuși să realizăm lucruri frumoase aici, la CSM București”, a adăugat jucătoarea daneză.
Maria Fisker este născută pe 3 octombrie 1990, vine de la Viborg HK și a primit titlul de ”Cea mai bună extremă stânga” la Campionatul Mondial 2013 și la Campionatul European 2014. Cu Viborg a câștigat Liga Campionilor (2009), Cupa Cupelor (2014), Cupa EHF (2010), titlul, Cupa și Supercupa în Danemarca.
AGERPRES