Fotbal: Victor Pițurcă nu mai este selecționerul României

piti Federația Română de Fotbal și Victor Pițurcă au reziliat joi, de comun acord, contractul privind postul de selecționer al echipei naționale a României, precum și contractele celorlalți membri ai staff-ului primei reprezentative, anunță FRF.

Detalii privind situația echipei naționale vor fi oferite de președintele FRF, Răzvan Burleanu, într-o conferință de presă care va avea loc luni, 20 octombrie 2014, de la ora 12,00, la Casa Fotbalului.
Victor Pițurcă a condus selecționata în 96 de meciuri, pe parcursul a trei mandate, înregistrând în total 53 de victorii, 23 de egaluri și 20 de înfrângeri.

El a debutat în cariera de antrenor la Steaua, ca secund (1991), un an mai târziu devenind principal, până în vara lui 1992, în acel sezon el câștigând Cupa României. În perioada 1994-1995 a pregătit pe Universitatea Craiova, cu care a terminat pe locul secund. A mai antrenat selecționata U-21 a României (1996-1998), calificând-o la turneul final al Campionatului European.

A mai antrenat Steaua de trei ori (2000-2002 și 2002-2004, 2010), Universitatea Craiova (2010) și naționala României în două mandate: 1998-1999, încheiat cu calificare la EURO 2000, și 2004-2009, cu calificare la EURO 2008. Ca antrenor de club, palmaresul lui Pițurcă numără un titlu de campion (2001), o Cupă a României (1992) și o Supercupă a României (2001).

În primul mandat la echipa națională, Victor Pițurcă a înregistrat 9 victorii, 6 egaluri, un eșec în 16 partide, iar în al doilea mandat a avut un bilanț de 46 de meciuri, 27 victorii, 7 egaluri, 12 eșecuri.

AGERPRES

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.