Supercupa României-Timișoreana, care va opune campioana Steaua București și vicecampioana ASA Tg. Mureș, se va desfășura în data de 8 iulie, de la ora 21,00, pe stadionul ”Farul” din Constanța, a hotărât Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal.
Comitetul de Urgență, compus din Răzvan Burleanu, președinte FRF, Gino Iorgulescu, prim-vicepreședinte FRF, Octavian Goga, vicepreședinte FRF, a luat hotărârea cu unanimitate de voturi, potrivit site-ului FRF.
Supercupa se dispută între campioană și vicecampioană având în vedere că Steaua a câștigat atât campionatul, cât și Cupa României, iar finalista competiției KO, Universitatea Cluj, a retrogradat în liga secundă.
AGERPRES