Fotbal: Starea sănătății lui Pele s-a înrăutățit

pele Starea sănătății legendarului fotbalist brazilian Pele (74 ani) s-a înrăutățit joi, triplul campion mondial fiind transferat într-o unitate de tratament specializată, a anunțat spitalul “Albert Einstein” din Sao Paulo, în care este internat pentru o infecție urinară.

Edson Arantes do Nascimento (Pele) este în continuare spitalizat (începând de luni), într-o stare clinică instabilă. Pentru a primi cel mai bune îngrijiri, el a fost transferat într-o unitate de tratament specializată”, intermediară înaintea celei de terapie intensivă, precizează spitalul într-un comunicat.

“Pacientul a fost transferat într-o cameră în care va fi mai bine supravegheat, însă nu este o secție de terapie intensivă, ci o unitate intermediară”, a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt din cadrul spitalului “Albert Einstein”.

Miercuri, același spital anunța că Pele a fost supus unei terapii cu antibiotice intravenoase, iar starea sa era “stabilă pentru moment”.

Este pentru a doua oară într-un interval de 10 zile când “regele” Pele a fost spitalizat în această clinică, după ce a fost supus unei operații pentru calculi renali, pe 13 noiembrie. El a rămas atunci internat timp de două zile.

AGERPRES

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.