Pe final de săptămână, numai bine pentru orice devorator de muzică care se respectă, Telekom România a dat lansat la apă platforma de muzică electronică – Electronic Beats în clubul Control din capitală.
Luminat din aproape toate colțurile în binecunoscuta culoare magenta, clubul a amintit la tot pasul de ce ne aflăm de fapt și de drept acolo – pentru o experiență muzicală de neegalat, pe care să o împărțim cu toți ce au răspuns prezent invitației de vineri 13 și sâmbătă 14 aprilie.
Sub deja clasicul slogan “Experiențe împreună”, iubitorii de muzică s-au strans cu mic, cu mare (sau mai bine zis cu mare, având în vedere că evenimentul a fost sold-out în ambele zile) pentru a îi vedea pe Modeselektor, Nightmares on Wax, Golan, Otherside, Yelllow, Temple Invisible și mulți alții.
Ziua de vineri a debutat cu câteva proiecții de filme documentare despre DJi (The Man from Mo’Wax), totul culminând cu scena luată cu asalt de către: Alt-Om, Otherside, Nightmares on Wax. Finalul a aparținut celor de la Yellow.
Organizatorii ne-au delectat în prima zi de weekend cu un târg de vinuluri ce a avut loc chiar în curtea clubului Control, selecția de muzică mulțumind cam toate gusturile: de la rock, la techno, de la colinde, la muzică ușoară made in Romania.
Pe înserat ne-am strâns cât mai aproape de scenă unde Călin, urmat de Temple Invisible, GOLAN și Modeselektor DJ SET aveau să ne ofere entertainment-ul de rigoare.
Impecabil organizat, Telekom Electronic Beats promite parteneriate cu marile festivaluri din România, mult content de calitate și evenimente cât mai diverse, ceea ce ne-a fost dat să vedem/ascultăm și experimentăm în cele două zile, fiind doar un teaser pentru ce va urma.
Enjoy the good vibes! 🙂
Photos credit: Năluca