De Crăciun, TVR 3 aduce daruri muzicale, de suflet, din întreaga ţară

Cea mai frumoasă perioadă din an, cea a Sărbătorilor de Iarnă, debutează la TVR 3 în Ajunul Crăciunului când, până la Sfântul Ştefan,  telespectatorii au porţi deschise către lumea miracolelor, a bucuriei sufleteşti şi a datinilor străvechi din toate zonele ţării.

Şi pentru că Muzica este prima vocea a bucuriei – ea va fi cea care va aduce la TVR 3 magia Sărbătorilor prin  colinde şi cântece populare de sărbătoare, concerte corale, spectacole de operă şi balet, gale artistice şi recitaluri.

Aşadar, de luni, 24 decembrie până joi, 28 decembrie, telespectatorii au în fiecare dimineaţă cântece tradiţionale de Crăciun (de la ora 7.00), emisiunea de folclor Cântec şi poveste (de la ora 8.00), magazinul special de sărbători Împreună lângă brad (luni de la 9.00) şi Drumul lui Leşe (marţi-joi de la 9.00), gastronomie de Crăciun (luni de la 10.00) şi concerte de colinde (marţi-joi de la 10.00).

La prânz, de la ora 13.00, TVR 3 vă aduce cele mai frumoase colinde şi spectacole de Crăciun: Sărbătoarea Colindului „Sub zare de soare” (luni), ColinDar cu Paula Seling (marţi), Daruri din inimă (miercuri şi joi), completate de la ora 15.00 de emisiunea despre vechi tradiţii populare Istoria necunoscută (luni) şi de colinde din Ardeal (marţi-joi).

Pe parcursul celor patru zile, galele artistice, umanitare şi muzica sacră intră în emisie la TVR 3 de la ora 16.00: Gala Poeziei Române Contemporane (luni), Concertele de Crăciun susţinute de Filarmonica “Moldova” din Iaşi şi Corala “Cantores Amicitiae“ (marţi), Concertul de operă sacră susţinut în cadrul Festivalului “Virginia Zeani” 2018 urmat de un recital de orgă (miercuri) şi Gala Star of Hope  – Dăruieşte speranţa! (cu recitaluri Laura Bretan şi Costel Busuioc – joi)

Magia sărbătorilor continuă la TVR 3 de la ora 18.00 cu spectacole şi programe speciale de folclor: spectacolul Serbările iernii Rotary 2018, concerte de jazz şi colinde americane (luni), spectacol extraordinar Din Oltenia-n Banat (marţi), spectacolul folcloric Sărbătoarea Crăciunului (miercuri) şi spectacolul Sărbătorile-n Banat  – ce va fi urmat de Winter Delights -Vis de iarnă – concertul de Crăciun susţinut de Opera Naţională Română din Cluj Napoca (joi).

TVR 3 vă propune să încheiaţi fiecare zi de sărbătoare urmărind, de la ora 21.00, un program cu concerte corale, spectacole de operă şi balet, Luni sunt programate Recitalurile Corurilor „Cantus Mundi”  şi “Madrigal – Marin Constantin” în cadrul  turneului naţional de Crăciun, în timp ce marţi este programată opera  “Turandot“ de Giacomo Puccini – un spectacol susţinut de soliştii, corul şi orchestra Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. Dirijor: David Crescenzi. Miercuri intră în emisie opera Madame Butterfly de Giacomo Puccini, în regia lui Matteo Mazzoni iar joi suntem invitaţi la spectacolul de balet “Dansând cu Zorba“ de Mikis Theodorakis, în regia lui Lorca Massine.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.