Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat participarea la Eurovision 2020

Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a aprobat participarea României la cea de-a 65-a ediţie a Eurovision Song Contest (ESC), în limita unui buget care va fi aprobat şi alocat proiectului prin Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2020.

Potrivit calendarului stabilit de European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului, lista finală a ţărilor înscrise urmează a fi anunţată până la finalul anului. Următoarea competiţie muzicală va avea loc în luna mai, la Rotterdam, Olanda, după ce Duncan Laurence a câştigat finala Eurovision 2019 din Israel, cu melodia “Arcade”.

Concursul Eurovision este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993. Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.