Maraton de evenimente dedicate copiilor din centrele de plasament.
Asociaţia Naţională Cultural-Artistică “Total Dance Center” continuă şi în acest an proiectele iniţiate în 2013, care vin în sprijinul copiilor fara parinti ai orasului, ce au mare nevoie de bucurie în viaţa lor. Timp de o lună, din 31 mai şi până pe 30 iunie, familia TDC va desfăşura mai multe activităţi cultural artistice în scopul strângerii de fonduri pentru 150 de copii ai centrelor de plasament Antonio, Delfinul, Micul Rotterdam, CPCRU (Aluniş), Ovidiu, Adăpostul de zi şi de noapte din Constanţa, dar și educaționale și recreative pentru aceștia. Proiectul are ca scop crearea condiției necesare acestora de a cunoaște, de a studia și respectiv de a proba cât mai multe posibile meserii viitoare.
Campania “Dăruieşte bucurie”, aflată la a doua ediţie, se desfăşoară în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa. Evenimentele organizate anul trecut de reprezentanţii asociaţiei au reuşit să integreze în comunitate 85 de copii din 3 centre de plasament, proiecte care au generat un impact pozitiv atât asupra copiilor, cât şi asupra tuturor celor implicaţi.
Anul acesta organizatorii și parteneri campaniei vor dărui bucurie în cadrul a 8 acţiuni diferite dedicate copiilor, astfel:
31 mai – cei mici sărbătoresc Ziua copilului între orele 16:00 – 18.00, la sediul TDC, din strada Călugăreni, nr. 22, unde se vor distra şi vor dansa alături de 120 de copii ai centrelor de plasament.
7 iunie – alţi 50 de copii sunt invitaţi la o Lecţie de dans între orele 16.00 – 17.30, la sediul TDC.
08 iunie – toţi cei 150 de micuţi vor participa la o Demonstraţie de arte marţiale AIKIDO, între orele 09:00 – 12:00, pe Plaja MODERN din Constanţa. Copiii vor invăţa câteva tehnici simple de aikido, insistând asupra faptului că artele marţiale sunt metode de auto-apărare şi nu sporturi de luptă. La acest eveniment vor fi alături de ei prietenii de la Clubul AIKIDO Aikikai, filiala Constanţa.
14 iunie, între orele 11.00 – 13.00, juniorii sunt invitaţi la film. Reprezentanţii Tomis Mall vor acorda 130 de bilete la film pentru copii.
15 iunie, între orele 11.00 – 13.00, 15 copii vor face o excursie la Oituz, unde Şcoala de Echitaţie “Hippolita” le va oferi câte un curs gratuit de călărie.
20 iunie, între orele 10.00 – 14.00, alţi 40 de copii vor fi iniţiaţi într-un curs introductiv în lumea computerului, la JCI & FORTE LIFE din Constanţa.
23 iunie, începând cu ora 13.00, în parcul Tăbăcărie, toţi copiii vor participa la Jocuri şi activităţi în aer liber, coordonate de 50 de voluntari ai Şcolii de Dans Total Dance Center, dar şi de voluntari de la mai multe licee şi facultăţi din Constanţa.
În zilele de joi şi vineri ale lunii iunie, Clubul Doors din Constanţa îi aşteaptă pe tinerii pasionaţi de muzică, teatru, fotografie şi poezie. Banii strânşi în urma vânzării biletelor din aceste zile vor fi direcţionaţi finanţării activitatilor caritabile ale campaniei.
în 28 iunie va avea loc închiderea Campaniei Naționale Umanitare “Daruiește Bucurie”, prin spectacolul muzical coregrafic cu același nume.
Un procent de 40% din încasările biletelor vor fi donate copiilor din centrele de plasament şi 10% vor merge către Mario Alexandru Tănase, un băieţel în vârstă de 2 ani şi jumătate, care are o tumoare pe creier şi necesită o operaţie costisitoare, pe care părinţii nu şi-o permit.
La spectacol vor participa artisti diferiti: Stela ft. Andrei Chermeleu (Vocea României), Mara & KSA , 80 de cursanţi ai Şcolii de Dans TDC, Maria Radu, Luka, Sergio Project, Constanţa Funk Collective, Ioana Barbuliceanu si Arina Cojocaru, cât şi cele 3 echipe de performanţă ale Centrului Total Dance. Vor mai participa deasemenea şi elevii Colegiului Naţional de Arte “Regina Maria”, iar invitat special va fi îndrăgitul Doru Octavian Dumitru.
În cadrul show-ului va exista şi o tombolă cu premii, constând în abonamente de 2 persoane, pentru 20 de spectatori, la toate disciplinele centrului Total Dance, în valoare de 4000 lei. (1 abonament de 2 pers = 200 lei).
În data de 30 iunie toţi cei implicaţi vor merge să împartă cadouri celor 6 centre de plasament din Constanţa, începând cu ora 10.00.
Partener media principal – Radio Constanta. Partener media: Radio Deea
Asociaţia Naţională Cultural-Artistică “Total Dance Center” este o organizaţie non-guvermanentală, fără scop lucrativ, cu personalitate juridică, apolitică, care are drept scop coordonarea, realizarea, dezvoltarea şi promovarea tuturor valorilor cultural-artistice, atât la nivel naţional cât şi internaţional, prin evenimente sociale: cultural-artistice, sportive, turistice, educaţionale şi de interes ecologic (dans artistic sau sportiv, teatru, design vestimentar, modeling, muzică, arte plastice, limbi straine, etc.). De asemenea, Asociaţia sprijină prin mijloace directe şi indirecte drepturile artiştilor, a categoriilor sociale defavorizate, dar luptă şi împotriva drogurilor, a discriminărilor rasiale, religioase şi de orice altă natură.