Benjamin Franklin nu a fost numai marele om politic care a luptat şi a obţinut independenţa S.U.A., ci şi un fizician vestit pentru experienţele sale privind electricitatea atmosferică.
El a efectuat cunoscuta şi periculoasa experienţă cu zmeul, pe care l-a lansat într-o zi din vara anului 1752 pe un câmp din apropierea Philadelphiei, când cerul era acoperit de nori negri de furtună. De capătul sforii de care era ţinut zmeul, Franklin a legat o cheie metalică. Din cauza umezirii sforii de către picăturile de ploaie, aceasta a devenit bună conductoare de electricitate şi în momentul când, imprudent, Franklin a apropiat un deget de cheie, s-a produs o scânteie electrică, asemănătoare cu aceea care apare când apropiem degetul de unul din polii încărcaţi ai unei maşini electrostatice, demonstrând astfel că norii de furtună sunt încărcaţi cu sarcini electrice şi că fulgerul este, de fapt, o scânteie electrică mai mare.
Experienţele de acest fel, din cauza tensiunilor electrice foarte mari care apar în norii de furtună, sunt foarte periculoase. Fizicianul Richmann, profesor la Universitatea din Sankt-Petersburg, mai puţin norocos, a fost ucis de un trăsnet în timpul unei furtuni însoţită de descărcări electrice, în cursul unei experienţe demonstrative de captare a sarcinilor electrice din atmosferă, efectuată în anul 1753.
În urma succesului pe care l-a avut experienţa sa cu zmeul, lui Franklin i-a venit ideea realizării unui dispozitiv care, fixat pe clădirile înalte, să le protejeze împotriva descărcărilor electrice din atmosferă. Acest dispozitiv, numit de el paratrasnet, este alcătuit dintr-o tijă metalică verticală, legată la pământ cu un conductor de coborâre.
Sursa : https://www.facebook.com/pages/Picatura-de-lectura/559774410780068?fref=ts
– Cristian Istrate –