Baschet masculin: Spania – Franța, în semifinalele Eurobasket 2015

blank

euro basket Echipele Spaniei și Franței se vor înfrunta în prima semifinală a Campionatului European de baschet masculin – Eurobasket 2015, după ce au câștigat meciurile susținute, marți, în sferturile de finală, la Villeneuve-d’Ascq, lângă Lille.

Spania, condusă de Pau Gasol, a trecut în sferturi de Grecia cu scorul de 73-71 (14-14, 25-18, 16-25, 18-14). ”La Roja”, campioană europeană în 2009 și 2011, precum și medaliată cu bronz în 2013, a figurat mereu în careul de ași al competiției după 1999.

Pau Gasol a reușit 27 de puncte, 9 recuperări și 3 pase decisive, suplinind în mare măsură absențele unor jucători de bază, precum Marc Gasol, Serge Ibaka, Ricky Rubio, José Manuel Calderon sau Juan Carlos Navarro, în timp ce Rudy Fernandez, nerefăcut complet, a făcut figurație.

Grecia a condus cu 57-55, dar ibericii, după o evoluție excelentă a lui Felipe Reyes au reușit șapte puncte consecutive și au preluat conducerea cu 62-57. Finalul a fost incandescent, grecii apropiindu-se la un singur punct, 72-71, Pau Gasol a marcat doar o aruncare liberă (73-71), însă echipa elenă nu a mai reușit coșul salvator.

Au evoluat echipele:
Spania: Gasol (27 puncte), Fernandez, Rodriguez (10 p), Ribas (3 p), Reyes (5 p), Claver (2 p), Llull (8 p), Mirotic (18 p).
Grecia: Bourousis (5), Zisis (5), Spanoulis (10), Calathes (14), Perperoglou, Sloukas (3), Kaimakoglou, Koufos (9), Printezis (13), Papanikolaou, Mantzaris, Antetokounmpo (12).

În alt meci din sferturile de finală, Franța a trecut fără probleme de Letonia, cu 84-70 (21-25, 19-13, 16-7, 28-25), în fața a 22.076 spectatori.

Au jucat:
Franța: Westermann (2 puncte), Batum (4), Lauvergne (10), Kahudi (1), Parker (18), Fournier (7), Piétrus, De Colo (11), Diaw (14), Gelabale (4), Gobert (13).
Letonia: Mejeris (3), Fraimanis (9), Blums, Bertans (12), Timma (5), Janicenoks (16), Strelnieks (14), Berzins (2), Vecvagars (2), Karlis, Peiners, Meiers (7).

Miercuri vor avea loc ultimele două sferturi de finală, Serbia — Cehia (19,30, ora României) și Italia — Lituania (22,00).

Semifinala Franța — Spania se va juca joi (22,00), iar vineri, de la aceeași oră, va avea loc a doua semifinală.

AGERPRES

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.