Acțiunea a fost organizată pentru a veni în ajutorul lebedelor, lișițelor, pescărușilor și gârlițelor din Delta Dunării care, din cauza înghețului și a zăpezilor abundente, suferă de lipsa hranei. Au fost împrăștiate 300 kg de pâine furaj, puse la dispoziție prin amabilitatea Dobrogea Grup.
Păsările ce rămân peste iarnă în Deltă, cele care în mod normal se hrănesc cu vegetație acvatică și nevertebratele de pe fundul apei, au suferit în această perioadă de foame. Printre altele, este vorba de lebăda de iarnă (Cygnus cygnus) și lebăda de vară (Cygnus olor) care în mod obișnuit se hrănesc cu vegetație acvatică. Gheața de pe lacuri le-a ținut la distanță de sursele de hrană.
Situația a fost semnalată de agenții ecologi din cadrul ARBDD, care au solicitat sprijinul asociațiilor de protecție a mediului, persoanelor fizice și societăților comerciale în vederea unor acțiuni de hrănire a faunei din rezervație. În spiritul misiunii de protejarea biodiversității din Delta Dunării, Salvați Delta a reușit să mobilizeze Dobrogea Grup care a pus la dispoziție 300 kg de pâine furaj. Astfel, voluntarii SDD și agenții ecologi au creat o echipă de criză care s-a deplasat în Delta Dunării și au împrăștiat mâncarea pentru zburătoare.
“După ce conducerea Rezervației și Garda de Mediu Tulcea au raportat moartea a sute de păsări de foame și frig în zona Vadu, făcând un apel umanitar către societate, am încercat să punem în acțiune o colaborare între instituțiile Statului (ARBDD), societatea civilă (Salvați Dunărea și Delta) și sectorul privat responsabil (Dobrogea Grup). Și am reușit! În ciuda nepăsării și a lipsei cronice de finanțare… Acțiunea a durat trei zile și a hrănit câteva mii de păsări, oferind un exemplu de colaborare, la care îi invităm și pe alții.” spune Liviu Mihaiu, președintele Asociației Salvați Dunărea și Delta.
“Am apreciat cu acest prilej disponibilitatea persoanelor sau organizațiilor de a se implica în acest fel de acțiuni și rămânem încrezători că numărul acestora va crește în viitor ca și diversitatea acțiunilor în care se vor implica.” spune Grigore Baboianu, Guvernatorul RBDD.
Despre Asociația Salvați Dunărea și Delta
Asociația Salvați Dunărea și Delta (ASDD) este o organizaţie neguvernamentală de protecția mediului, care s-a impus în cei peste șapte ani de activitate prin acțiuni susținute de advocacy pe probleme ecologice şi a demonstrat prin rezultate concrete că poate oferi soluții pentru marile provocări cu care se confruntă Delta Dunării. De asemenea, asociaţia are o activitate susținută și în domenii conexe protecției mediului, având în portofoliu proiecte care vizează dezvoltarea durabilă, dezvoltare comunitară locală, managementul deșeurilor, economie socială și dezvoltarea resurselor umane, managementul apelor, campanii de informare și conștientizare cu privire la protejarea mediului, antreprenoriat social etc. (www.salvatidelta.ro).