Tenismanul român Adrian Ungur s-a calificat în sferturile de finală ale turneului challenger de la Torino, dotat cu premii totale de 42.500 euro, joi, după ce a dispus cu 6-2, 6-2 de argentinianul Marco Trungelliti.
Ungur (30 ani), aflat pe locul 197 în lume, a avut nevoie de doar o oră și șase minute pentru a se impune în fața unui adversar de 25 de ani, care ocupă poziția 215 în ierarhia ATP.
Adi Ungur și-a asigurat un cec de 1.245 euro și 17 puncte ATP, iar viitorul adversar va fi britanicul de origine slovenă Aljaz Bedene, al doilea favorit, sau italianul Gianluca Naso, jucător venit din calificări.
AGERPRES