Terapie revoluționară pentru recuperarea copiilor autiști – foto –

Psiholog român, nominalizat la prestigioasele premii World Autism Festival din Canada.

11124538_10152992480633515_2009248754_nPsihologul Adrian Gemănaru, președintele Centrului de Autism “Marea Neagră”, a fost nominalizat la premiile World Autism Festival, pentru o revoluționară terapie menită să vindece persoanele cu dizabilități (Autism, ADHD, sindrom Down, retard).
Evenimentul internațional va avea loc în Vancouver (Canada), în luna octombrie 2015 și premiază cele mai importante descoperiri din ultimul an în domeniul recuperării copiilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autist
Proiectul realizat de psihologul român, “Sensory therapy legs”, ușurează activitatea terapeutică prin reducerea stărilor de agitație și agresivitate. Componenta principală a mecanismului este așa-zisul “covor senzorial”, confecționat manual și modificat în permanență pentru a putea obține cel mai bun randament în ceea ce privește interacțiunea copilului cu mediul înconjurător.
În realizarea covoarelor senzoriale, specialistul s-a inspirat din materialele pe care le găsim în natură, dintre care: gazon, bambus, piatră de râu, marmură, bumbac, scoarță de copac, bambus mic sau fibră de copac. Avantajul principal al acestui tip de terapie este dat de faptul că natura interacțiunii este indirectă, iar copilul nu o percepe ca o comandă sau o sarcină de executat, întreaga activitate desfășurându-se în mod firesc.
“În momentul de față, desfășurăm o cercetare științifică a acestei terapii și am selecționat trei eșantioane formate din grupe de 8 copii. Grupa 1 desfășoară această terapie zilnic, Grupa 2 beneficiază de 2 zile de terapie pe săptămână, iar Grupa 3 nu beneficiază de terapie, având rolul de grupa etalon față de celelalte 2 grupe. Observăm o evoluție remarcabilă în special în rândul copiilor din Grupa 1, am reușit să reducem aproape în totalitate mersul pe vârfuri, stimulările și stereotipiile la nivelul picioarelor. Copiii își conștientizează, în momentul de față, mult mai bine membrele inferioare și sunt mult mai prezenți în tot ceea ce privește corpul lor“, declară psihologul Adrian Gemănaru, nominalizat la premiile World Autism Festival 2015.
Specialistul mai declară că se simte foarte onorat pentru această nominalizare la un festival de o asemenea magnitudine în rândul comunității psihologilor din întreaga lume, iar proiectul “Sensory therapy legs” este un pas uriaș pe care l-a făcut cercetarea în domeniul psihologiei din România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.