Start concurs! 18 artişti întră în competiţie pentru Marele Trofeu Cerbul de Aur

  • Amy Macdonald, Loredana şi Flavius & Linda Teodosiu Show Band susţin recitalurile serii
  • Evenimentul este transmis în direct şi în exclusivitate de TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova și TVR HD, în perioada 29 august – 2 septembrie, de la ora 20.30.

 

Încep emoţiile pentru concurenţii Festivalului Cerbul de Aur. Joi, 30 august, cei 18 artişti înscrişi în competiţie urcă pe uriaşa scenă din Piaţa Sfatului, pentru a interpreta una dintre melodiile din concurs. Tot astăzi, spectatorii şi telespectatorii se vor bucura de prezenţa Iuliei Vântur, care îşi intră în rolul de gazdă a serilor de concurs şi a Galei. Este seara în care, pe scena de la Braşov, îl vom vedea şi pe Gabriel Garko, invitat special al Festivalului.

Prima seară de concurs se va deschide cu celebra piesă românească „Of, inimioară”,  în interpretarea lui Kelly Joyce din Franţa, prima în concurs, conform tragerii la sorţi de duminică, 26 august. „E prima oară când deschid o competiţie, mă rog să iasă bine, a glumit artista franceză la conferiţa de presă. O să încerc să încălzesc publicul imediat ce urc pe scenă”, a spus Kelly.

După Kelly, Antonia Gigovska din Macedonia ne va cânta „Cât de frumoasă eşti”, urmată de Karl William Lund (Marea Britanie), cu piesa „Vino mai aproape”.

Amaliya Margaryan (Armenia), Ovidiu Anton (România) şi Tiziana Camelin (Italia) vor interpreta, în prima seară de concurs: “Waiting for the sun”, “Moment of silence”, respectiv “Quando una stella muore”.

Următoarea serie de piese româneşti îi are ca protagonişti pe John Karayiannis din Cipru, care va cânta „Timpul”, pe Inis Neziri din Albania cu „Dau viaţa mea pentru o iubire” şi pe Basti din San Marino, care a ales fără ezitare „Tu nu vezi cerul”. „Imediat ce am ascult această piesă, mi-am dat seama că mi se potriveşte”, a povestit Basti. „Am avut probleme cu pronunţia şi încă mai lucrez la asta”, a mai spus el. Pe de altă parte, Inis Neziri din Albania afirmă că dacă ar fi avut de ales şi ar fi putut schimba limba în care să cânte, nu ar fi făcut-o. „Aş fi păstrat limba română pentru că e foarte frumoasă şi trebuie respectată”, a declarat Inis Neziri.

Seara de concurs va continua cu piesele “Goodbye Philadelphia” în interpretarea belgianului Olivier Kaye, “Trouble maker” cântată de Omer Netzer din Israel şi „Mâinile sus” a Lidiei Isac din Republica Moldova.

„Iubirea schimbă tot” ne spune Jorge Gonzalez din Spania, admirator înflăcărat al Andrei, după cum a mărturisit la conferinţa de presă. Italianul Damiano Borgi intră în concurs cu piesa „Dincolo de nori”, iar irlandezul Ryan O’Shaughnessy, cu „Noi ne potrivim”, care i-a dat mari bătăi de cap. „Am încercat să aleg cel mai uşot cântec în limba română, dar s-a dovedit că nu e aşa. Să cânt în limba română a fost cea mai dificilă sarcină din acest an”, a declarat Ryan.

Dora Gaitanovici (România), Dinaya (Kazakhstan) şi Raluca Blejuşcă (România) vor închide concursul din prima seară, cu piesele “Reflection”, “Ljublju”, respectiv „Cântecul din noi”.Este seara în care intră şi juriul în scenă. Edvin Marton din Ungaria, Gigliola Cinquetti, Kristina Cepraga Goodwin şi Luminiţa Dobrescu din Italia, Eleni Foureira din Grecia, Arsenie Toderaş din Republica Moldova şi Mădălin Voicu (România) sunt cei vor decide câştigătorii ediţiei din acest an a Festivalului Concurs Internaţional Cerbul de Aur.

Pe lângă Marele Trofeu al Festivalului Internaţional Cerbul de Aur, în valoare de 25 de mii de euro, şi cele trei premii de pe podium, la această ediţie aniversară, concurenţii mai mai au şansa de a câştiga unul dintre premiile speciale: Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti; Premiul Municipiului Braşov; Premiul Judeţului Braşov; Premiul Publicului; Premiul Presei Festivalului; Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune.

Seara nu se va închide fără a urmări recitalurile super vedetelor Amy Macdonald, Loredana şi Flavius & Linda Teodosiu Show Band.

Accesul publicului la evenimentul din Piaţa Sfatului se face începând cu ora 18.45, în fiecare seară de spectacol, porțile urmând a se închide la ora 20.20, întrucât este un eveniment televizat.

Pentru accesul în Piața Sfatului sunt amenajate 14 porți și 4 puncte de acces A, B, C și D – trei în Strada Mureșenilor și unul în Strada Apollonia Hirscher. Astfel, pentru spectatorii care au bilete pe rândurile de la 1 la 25, recomandarea organizatorilor este de a folosi intrarea din Strada Mureșenilor cea mai apropiată de scenă, iar cei care au bilete cu locuri plasate începând de la rândul 26 au la dispoziție celelalte trei intrări. Accesul la locurile din tribună se face pe scările care se află în spatele tribunei.

Abonamentele trebuie păstrate pe toată perioada Festivalului, accesul se va face zilnic, pe baza acestui document. Spectatorii care ies din arenă vor primi o brățară care va avea culori diferite în fiecare zi.

Din motive legate de securitate, accesul publicului în arenă este interzis cu bagaje voluminoase, sticle, lichide, laptopuri, aparate foto, umbrele sau alte obiecte menționate în setul de regului anexat și afișat la intrări, în interiorul zonei de spectacol fiind amenajate standuri unde se comercializează băuturi și alimente.

Biletele pentru Festival sunt disponibile pe site-ul Eventim și  în rețeaua partenerilor săi: Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărturești, Diverta si Humanitas. De asemenea, începând din 28 august, a fost deschis un punct de vânzare și la Muzeul Sfatului din Brașov.

Festivalul Cerbul de Aur va fi transmis în direct şi în exclusivitate de TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova și TVR HD, în perioada 29 august – 2 septembrie, de la ora 20.30.

Fotografii din prima seară a Festivalului Cerbul de Aur găsiţi pe contul de Instagram al evenimentului.

Despre Festivalul Internaţional Cerbul de Aur:

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Brașov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

Prin calitatea actelor artistice prezentate, „Cerbul de Aur” este nu doar un brand de prestigiu al TVR, ci şi unul naţional, spectacolele organizate în cadrul festivalului adunând de un număr impresionant de spectatori şi telespectatori din întreaga ţară.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.