SÁGA s. f. Povestire specifică vechii literaturi scandinave, în care faptele istorice se împletesc cu elemente mitologice. – Din fr. saga, germ. Saga.
Cam asta promit și organizatorii SAGA Festival – trei zile de poveste (5-7 iunie 2019) în minunatul București, unde pe cele 5 scene atent amenajate, vor performa peste 150 de artiști.
În spatele proiectului îi identificăm pe cei de la ALDA și Insomniac Events, entități renumite în industria organizării de evenimente din sfera muzicii electronice. Mai precis, ALDA sunt cei care semnează organizarea magnificului “A State of Trance” (ASOT), iar Insomniac sunt cei din spatele Electric Daisy Carnival (EDC) și Dreamstate (to name a few).
Pe plaiurile mioritice îi avem pe cei de la The Mission, a căror experiență de peste 20 de ani în organizarea evenimentelor de muzică electronică își spune cuvântul la fiecare party. Pe scurt, nu au dezamăgit niciodată.
Momentan, organizatorii nu au dezvăluit numele artiștilor ce vor urca pe scena festivalului, însă biletele vor fi puse în vânzare, vineri pe data de 6 Decembrie. Not to worry, primul val de artiști va fi anunțat în curând.
SAGA Festival se anunță a fi ceea ce a lipsit Bucureștiului de ani buni – un festival de proporții, cu nume mari, diversitate și poveste.
More to come …