Chirurgia estetică facială are formele ei prin care un medic estetician poate transforma vizibil și îmbunătăți trăsăturile unei persoane. Chirurgii esteticieni au dus o intervenție chirurgicală la nivel de artă a frumosului. Este vorba de operația de rinoplastie, care poate avea un rezultat excepțional pentru unele persoane, dar care poate fi și o operație care să rezolve diferite deficiențe de respirație atunci când se intervine și asupra septului nazal.
Prin procedura de rinoplastie se realizează corectarea estetică a aspectului exterior al nasului. Scopul sau este a armoniza forma diferitelor părţi ale nasului şi de a-l echilibra şi integra în forma generală a feței.
”Rinoplastia este acea operație care provoacă cel mai mult un chirurg estetician. Este o provocare pozitivă, în sensul că, nasul, este centrul și cea mai vizibilă parte a feței. Regula unui nas bine proporționat este aceea că ochii trebuie să fie cei care atrag atenția, nu nasul. Recent, m-am întors de la Bergamo Open Rhinoplasty Course, unde am discutat cu doctorul Rollin Daniel, cel mai bun specialist în rinoplastie din lume, care are la activ peste 5.000 de operații de acest fel. Particip anual la acest curs intensiv și de fiecare dată ajung la aceeași concluzie, rinoplastia este de fapt arta a remodelării nasului”, spune Dr. Ion Zegrea, medic specialist în chirurgie plastică la Clinica Elysium.
Anumite persoane au dificultaţi în a respira corespunzător printr-o nară din cauza deviaţiei de sept. Mai bine de 80% din populația Europei prezintă deviație de sept, fie de la naștere, fie în urma unui traumatism. O astfel de problemă poate fi corectată în cursul acestei proceduri chirurgicale.
”În întâlnirile cu pacienții obișnuiesc să examinez nasul şi să fac o inspecţie de rutină complet nedureroasă a structurilor interne ale nasului. Astfel, iau în considerare toţi factorii, cum ar fi mărimea şi forma nasului, calitatea pielii nasului şi relaţia lui cu celelalte structuri ale feţei. Rinoplastia aduce modificări la nivelul bazei nasului, cartilajului din varf şi/sau nărilor. De obicei, nasul devine mai mic şi mai fin prin restructurarea cartilajelor nazale”, mai spune chirurgul estetician, Dr. Ion Zegrea.
Potrivit celor mai recente statistici ale ISAPS, rinoplastia este pe locul trei din top 5 cele mai cerute operații estetice din lume, cu un număr de aproape 850.000 de intervenții în 2014.
În prezent, Elysium oferă un discount de 10% la operațiile de rinoplastie. Promoția este valabilă până la data de 30 aprilie 2016. Costul unei operații de rinoplastie este de 2.000 EURO.
Pentru detalii suplimentare puteți accesa www.elysium.ro sau Dr. Ion Zegrea.
Dr. Ion Zegrea este medic specialist de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, membru al Asociației Chirurgilor Plasticieni din România și International Society of Aesthetic Plastic Surgery (ISAPS). Dr. Ion Zegrea a absolvit în 1998 Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București. În 2005, a început specializarea în departamentul de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă din Spitalul de Urgență București – Floreasca sub directa îndrumare a profesorului Ioan Lascar, devenind medic specialist în 2011. A participat la numeroase proiecte de cercetare naționale și internaționale. Are la activ un brevet de invenție premiat cu medalia de Aur la Salonul de Inventica INNOVA Brussels 2013.