Startup Weekend Bucharest anunță debutul ediției din 2016, ce va avea loc între 28 și 30 octombrie. Companii importante, suporteri, ONG-uri și profesioniști din cele mai variate domenii pun umărul pentru a susține ideile pe care le vor dezvolta participanții înscriși, timp de 54 de ore.
Evenimentul va avea loc la TechHub Bucharest și este dedicat tuturor celor care au idei de afaceri și vor să învețe cum să le pună în practică. Tema de anul acesta este ”Make the world a better place”, participanții sunt provocați să gândească soluții de afaceri care să aibă o aplicabilitate clară în lumea din jurul acestora. La eveniment sunt așteptați peste 60 de participanți, cu vârsta cuprinsă între 17-35 de ani, din România sau din alte țări.
Cele mai bune idei de startup-uri vor fi desemnate și premiate la finalul celor 3 zile, de un juriu internațional. Printre premiile oferite câștigătorilor se numără: elaborare strategiei de comunicare și PR din partea MSLGROUP The Practice, branding din partea JustAd, consultanță juridică pentru înființarea firmei din partea avocatului Adrian Știrbu, uniforme de prezentare din partea Karusello, licențe Bootstrap din partea Creative Tim, licențe WordPress de la Theme Isle, spații de lucru din partea Youth Hub, abonamente la biblioteca virtuala Blinkist, consultanță imobiliară pentru un spațiu de lucru din partea 24REAL, abonamente de sănătate din partea Regina Maria și vinuri Jidvei.
Startup Weekend Bucharest va avea de asemenea și o serie de premii speciale oferite de partenerii evenimentului, premii pentru care își rezervă dreptul să își aleagă câștigătorii, acestea sunt: 3 luni de mentorat în cadrul companiei Enel (Best Energy Initiative), dezvoltarea prototipului din partea Under Development Office (Innovation Award), elaborarea strategiei de comunicare a lansării startup-ului din partea MSLGROUP The Practice (Creativity Award).
Sponsori Startup Weekend Bucharest 2016: Enel, Under Development Office, MSLGROUP The Practice, JustAd, Tech Hub, Regina Maria, Calif, Eisberg, McDonald’s – McCafe, Creative Tim, How 2 Web, Karusello, Theme Isle, Jidvei, Coca-Cola România.
Susținători: YouthHub, Wolters Kluwer România, 24REAL, Cabinet Avocatură Adrian Știrbu, Blinkist, Clever Taxi, Ana Pan, Romanian Business Leaders, Fundația Leaders.
Parteneri ONG: PRISPA, EFdeN
Parteneri Media: Wall-Street.ro, Start-up.ro, RFI Romania, Comunicatedeafaceri.ro, Radio Deea, Bursa, JCI, Liga Studentilor Electronisti. Bloguri: roxanabursuc.com, stelianmuscalu.ro, louise.ro, arielu.ro, z0ltan77.com, mihaitoader.ro, team365.ro.
Startup Weekend a fost fondat în 2007 în Colorado, SUA și este un program de pornire TechStars, susținut de Google pentru Antreprenori. Evenimentul s-a răspândit rapid în alte orașe din jurul lumii, în prezent are loc în 331 de orașe din 150 de țări. În timp, au fost create peste 23.000 de echipe și au fost lansate peste 4.000 de afaceri.
Evenimentul din București este non-profit și organizat voluntar de 10 tineri implicați în activități și proiecte din diferite domenii. În România, Startup Weekend are loc în 7 orașe: București, Cluj, Oradea, Iași, Brașov, Timșoara și Târgu Mureș.