Poesis: In memoriam Adrian Pintea

Miercuri, 9 octombrie, la ora 20.30, pe TVR3, sub semnul “Poesis”, urmărim imagini preţioase din Arhiva TVR cu Adrian Pintea. Este ziua în care, anul acesta, marele actor ar fi împlinit 65 de ani.

Pe 9 octombrie 1954, se năştea, la Beiuş, Adrian Pintea, un actor care a marcat o generaţie de artişti, cărora le-a fost mentor şi model. O voce inconfundabilă, o rostire şi o trăire desăvârşite de o artă a actorului irepetabilă. O privire cu atât de multe înţelesuri, ca şi tăcerile sale. A iubit ceea ce făcea, cu o pasiune interiorizată. Fără a fi exuberant, Adrian Pintea dădea intensitate maximă fiecărui moment în care era pe scenă sau pe platoul de filmare.

Ne e dor de felul său atât de personal în care rostea poeziile lui Eminescu, Arghezi, Bacovia. De aceea, la TVR 3, pe 9 octombrie 2019, când ar fi împlinit 65 de ani, nu contenim a ne bucura de prezenţa sa neştearsă prin intermediul câtorva imagini din arhiva de aur a Televiziunii Române, adunate sub semnul POESIS.

“Fiecare rol e o inițiere”, spunea Adrian Pintea şi, cu siguranţă, această credinţă pe care o avea s-a reflectat în rolurile sale. Rămas în conştiinta publicului său prin personaje precum ” Hamlet” în regia lui Tompa Gabor, sau “Henric IV” în regia lui Dominic Dembinski, “Eminescu” din filmul Un bulgăre de Humă, sau “Iorgovan” din Pădureanca, în regia lui Nicolae Mărgineanu, Adrian Pintea continuă să ne fascineze, indiferent ce latură a sa vrem să privim – de regizor, poet, scenarist, scriitor sau profesor.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.