Andrei Pietrăreanu – St. Andrew- a început să mixeze în anul doi de facultate, în 2018. A abordat mai multe genuri muzicale, dar cel mai mult i-a plăcut Dub techno, iar proiectul pe care îl desfășoară acum se află în zona Ambient techno.
„Ambient, techno și dub techno, care prin elementele pe care le prezintă au o spațialitate, se joaca foarte mult cu sunetul, îl poartă în diferite părți, creează o mobilitatea și energie a piesei. Dub Techno nu e un gen foarte abordat în România, dar în afară e destul de cunoscut și apreciat, pentru că e o muzică mai diferită și de multe ori surprinzătoare, Fiecare producător alege să se joace, să manipuleze sunetul diferit, să creeze spațialitatea specifică genului.”, spune St. Andrew. A fost invitatul emisiunii We Be Clubbin’ Radio Show, realizată de Shar-K la Radio DEEA, ocazie cu care ne-a povestit despre începuturile sale ca DJ, despre provocările acestei meserii, pasiuni și visuri.
Radio DEEA: Care au fost primele tale pasiuni și influențe? Ce anume din muzică sau din sunet te-a atras?
St. Andrew: Mi-a plăcut mult hip-hop când eram mic și mă imaginam cântând, dar pentru că nu aveam voce, am preferat să mă apuc de muzică electronică, pentru că oarecum simțeam beat-ul și energia și lucrurile de genul acesta. Neavând voce, am zis să folosesc tool-urile și atuurile pe care le am și să pornesc proiectul.
Radio DEEA: Care este tool-ul preferat?
St. Andrew: Setul din această seară l-am făcut în Ableton Live. Asta e si tool-ul în care produc muzica si pe lângă acesta folosesc tot felul de plugin-uri pentru a produce muzică, dar softul preferat este clar Ableton Live.

Radio DEEA: Care au fost principalele provocări când ai început să mixezi și cum s-au schimbat de-a lungul timpului?
St. Andrew: Tot ce am avut nevoie am învățat de pe internet. Singura problemă a fost timpul, mi-a luat foarte mult să sintetizez totul, să pot să înțeleg în profunzime și să îmi formez urechea, pentru că eu cred că ăsta e cel mai important lucru. În momentul în care se formează urechea și auzi sunetul într-un anume fel, se îmbunătățește și calitatea producției și de acolo restul. Provocarea care apare cel mai des, pe lângă cele menționate, este și anxietatea. Sunt un tip emotiv, încerc să lucrez cu mine și încerc să devin ca mai bună versiune a mea. Cred că apare pentru că sunt o persoană critică cu mine și doresc să fac totul bine. Ca strategii împotriva anxietății… recomand gândirea pozitivă și renunțarea la a te mai compara cu ceilalți.
Radio DEEA: Care este setup-ul tău de vis, pe ce visezi să mixezi?
St.Andrew: Am pus muzică pe o varietate de set-up uri, acum orientându-mă mai mult spre partea de live, nu pot spune că am un set-up de vis… Am mixat pe playere, pick-up-uri am acasă să mixez de pe vinil, dar asta cred că e cea mai mare provocare cu live setul, pentru că totul e imprevizibil, trebuie să ții minte multe chestii, în funcție de cum iti aranjezi setup-ul, trebuie să menții un nivel de energie în funcție de muzica pe care o abordezi și de starea pe care vrei să o transmiți oamenilor. Și asta e provocarea cea mai mare în prezent.
Radio DEEA: Cum poți descrie starea ta de spirit în timpul unui set? Care sunt distragerile?
St. Andrew: De exemplu, în seara aceasta a fost multitudinea de task-uri, de butoane pe care le aveam de apăsat, pentru că față de un set normal, unde pui muzică după playere sau după pick-up-uri și potrivești piesele după ureche, care sunt deja compuse în forma lor finală, într-un live set construiești piesele de la zero, încerci să creezi un nivel de energie și să-l menții acolo. Se simt foarte pregnant schimbările de stare în muzică sau schimbările de energie și acolo cred că este provocarea, să faci tranzițiile cât mai fin între elemente.
Radio DEEA: Care este artistul pe care-l urmărești ca pe un mentor?
St. Andrew: Grea întrebare. Urmăresc mulți artiști. Sincer, în ultima perioadă, ca să mă inspir pentru live urmaresc artiști care fac live, din scena de live. Ca DJ, în trecut mi-a plăcut Andrey Pushkarev foarte mult, care abordează stilul Dub Techno, care m-a inspirat foarte mult. În prezent, urmăresc artiști din label-ul Giegling , din Germania, mare parte din ei fac live și sunt prezenți pe la majoritatea festivalurilor lumii.
Radio DEEA: Unde visezi să mixez?
St. Andrew: Aș mixa peste tot, atâta timp cât publicul se bucură de muzică și nu e foarte distras de tehnologie, să zic așa. Cel mai mult mi-a plăcut să mixez la Molotov în Vama Veche, e un loc foarte, foarte special pentru mine. E lângă mare, îți dă o stare foarte bună să mixezi acolo.

Radio DEEA: Ai spus că te inspiri de la diverși artiști. Unii DJ aflați la început de drum au o fază de învățare și una de copiere. Cum a fost în cazul tău? Cum ai descrie propria dezvoltare, tranziția către ceea ce ești acum?
St. Andrew: Mereu mă gândesc la chestia asta cu copiatul, pentru că vreau să fiu original, să am amprenta mea acolo și consider că este amprenta mea într-o foarte mare măsura. Doar că, fiind la început, câteodată găsești pe net tot felul de tutoriale, dar nimeni nu îți arată energia din spatele unui proiect sau cum ar trebui să fie structurat și dacă aș putea să zic că am copiat vreodata ceva, a fost structura unor piese, felul în care intră anumite elemente, felul in care ies anumite elemente, dar în mare parte am încercat să creez eu singur sunetele. În procesul de producție nu prea folosesc sample-uri pentru ca majoritatea sample-uri sunt accesibile pe net și le folosesc.
Radio DEEA: Cum ai descrie piața muzicii electronice din România? Plusuri și minusuri.
St. Andrew: A fost foarte bună, însă este în declin și cred că o să urmeze un fel de reset în industria muzicală, pentru că oamenii merg foarte mult după headlineri, după branduri, ignoră artiștii care sunt la început. Oamenii preferă să vină doar pentru capul de afiș ignorând restul artiștilor. Și asta se vede la petreceri, nu mai există muzica de warm-up. Oamenii vin direct pentru headliner, care pune muzică la un tempo foarte mare, și așa o ține toată seara. În trecut însă, oamenii veneau și la warm-up, erau DJ începători care puneau muzică mai lentă, te băgau în atmosferă, pentru ca după aceea să vină headliner și să facă noaptea memorabilă.
Radio DEEA: Deci s-a schimbat și publicul.
St. Andrew: Da, categoric. Totul este mai rapid, asta este perioada pe care o trăim. Oamenii nu mai au răbdare. Înainte muzica lentă era dansabilă, oamenii se distrau și pe piese mai lente. Acum totul e mai rapid.
Radio DEEA: Tu îți păstrezi stilul când mixezi sau te adaptezi în funcție de public?
St. Andrew: Clar, asta e meseria unui DJ, să se adapteze la cerințele publicului. Dacă nu vezi oamenii dansând, trebuie să ridici cumva tempo-ul. Eu consider că punând niște piese interesante sau altfel de genuri sau în funcție de creativitatea fiecăruia, poți să faci oamenii să danseze.

Radio DEEA: De ce influențe bisericesti în muzica ta?
St. Andrew: Îmi plac foarte mult bisericile, mi se pare că sunt locuri speciale, pline de energie. Și clădirile în sine, și anumite locuri unde sunt poziționate. Influența vine pentru că îmi place foarte mult efectul de reverb, și bisericile au acustică foarte bună și mă inspir de multe ori sau folosesc anumite presets de reverb care au sunet de catedrală, să zic așa, sau de spații foarte largi, culoare foarte mari.
Radio DEEA: Ai fost la concerte de acest gen în afară?
St. Andrew: Nu, dar mi-ar plăcea foarte mult să merg. Nu am avut timpul necesar sau suportul financiar, dar urmăresc artiști, încerc să produc pentru label-uri de Dub techno și, cine știe, poate în viitor mai vine un album. Am scos deja unul în 2024 – No Rain No Flowers – pe proiectul St. Andrew, un vinil scos la un label din Germania- Fauxpass Musik.
Și eu am fost surprins că m-au acceptat, pentru că atunci când am început proiectul nu eram cunoscut, nu aveam oameni care să mă urmărească sau alt background. Însă ei au ascultat muzica, mi-au spus că le place foarte mult și au scos și vinilul.
Radio DEEA: Câștigi și bani din acest proiect?
St. Andrew: Le-am spus, în mod special, că nu îmi doresc neapărat bani. Știu cât de greu este să conduci un label sau să îți dai interesul în zona asta. Și majoritatea fac lucruri din pasiune. Banii ies destul de greu dacă nu ești un DJ care merge prin multe locuri sau dacă ai concerte peste concerte sau turnee. Și le-am spus că pentru mine partea importantă este să îmi trimită câteva copii de vinil, să le pot dărui familiei și prietenilor. Pentru mine e suficient, iar ei pot păstra câștigurie obținute din vânzări.
Radio DEEA: Ai un motto după care îți ghidezi viața?
St. Andrew: Da, este și numele label ului, All for the best. Totul spre bine, pentru că doar încercând putem merge mai departe. Și totul este spre binele nostru.






