Acasă Comunicate „MARATON DE TEATRU ANTIC” – ILIADA ȘI ODISEEA DE HOMER

„MARATON DE TEATRU ANTIC” – ILIADA ȘI ODISEEA DE HOMER

Vineri, 22 mai, ora 18.00 , sala Teatrul Amzei, strada Biserica Amzei 21-23, Bucuresti
Durata evenimentului: 3,5 ore magice, cu pauză
„Iliada” și „Odiseea” sunt cele două mari epopei antice grecești atribuite poetului legendar Homer, compuse probabil în secolul VIII-VII î.Hr „Iliada” descrie furia lui Ahile și războiul troian de 10 ani, în timp ce „Odiseea” urmărește lunga călătorie a lui Ulise (Odiseu) înapoi spre casă, în Itaca.
ILIADA DE HOMER – Destin şi libertate
Povestea spusă de Homer, povestea născută de imperiala Grecie Antică, povestea ce pare Începutul şi Sfârşitul Omenirii. IUBIRE, PASIUNE, RĂZBOI, SÂNGE, CURAJ, RĂZBUNARE, CRIME ŞI MOARTE PENTRU O CAUZĂ NOBILĂ… Trăim prin fabulosul Homer, povestea trecutului dar şi, în mod iremediabil, a viitorului, povestea frumoasei Elena din Troia, iubirea ei provocând cel mai invocat război – Războiul Troian. Pare că trăim această provocare a iubirii şi a urii, a războiului şi a morţii, într-un timp infinit şi în spaţii permanent diferite. Iată de ce Iliada lui Homer poartă „povara Nemuririi”!
Iată de ce ne vom recunoaşte noi, omenirea, în orice timp şi spaţiu în această tulburătoare poveste a antichităţii: Iliada lui Homer!!!
ODISEEA DE HOMER
„Războiul troian are o dublă realitate, ca orice faptă cosmică: o realitate istorică și una simbolică. În interpretarea Iliadei am văzut că el marchează căderea minții solare obiective în corpul dorințelor subiective unei ființe umane.
Și înainte de acest moment de cotitură omul avea dorințe, chiar mai brute, însă acum el devine conștient de faptele sale, de bine si rău, de pulsiunile iraționale. Prin Odiseu, embrionul unei noi stări de conștiință umană, oamenii au  învățat să decidă singuri pe planul fizic, al existenței proprii. Responsabilitatea încetează să mai fie a zeilor, ci le va aparține oamenilor, căci aceștia au a se guverna singuri. Alegerile lor trebuie deci să fie bine chibzuite, însă dorințele nestăpânite nasc decizii pripite, chiar „smintite”, luate în funcție de scopurile sau afectele sale. Iată de ce Paris o aduce pe Elena în Troia, iar „chibzuitul” Odiseu o răzbună.
Odiseea evocă omul aflat în vârtejul instinctelor, dorințelor și pasiunilor care-l pot scufunda în propriul abis de nu le stăpânește cu mintea fizică, forjată pe stâncă. Călătoria lui Odiseu este un întreg proces de purificare de cele pământești, o călătorie inițiatică având ca scenă mitică Pământul. Numai după ce în-trece pericolele astrale el ajunge la Calypso, la înțelepciunea ascunsă.
Producție Teatrul Logos.
Spectacole găzduite de Teatru Amzei, strada Biserica Amzei 21-23, Bucuresti
Informații suplimentare- 0728557727 Ioana Popa
Vă așteptăm cu drag!
Partener media : Radio DEEA 

Descoperă mai multe la Radio DEEA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.