Liliana Rodrigues: Drepturile femeii, toate drepturile omului, ne vizează pe toți

Liliana Rodrigues - S&D, Portugalia

Liliana Rodrigues - S&D, PortugaliaAstăzi, 8 martie, lumea sărbătorește Ziua femeii. Ce provocări au femeile și fetele în UE și lume și cum pot fi acestea depășite? Raportoarea pentru emanciparea femeilor și fetelor prin educație, Liliana Rodrigues (S&D, Portuga), ne-a spus într-un interviu că educația este cheie pentru garantarea egalității de gen.

Situația este diferită în țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. În cele în curs de dezvoltare, fetele se luptă pentru accesul la educație. Care sunt principalele probleme în UE? 

Femeile se luptă pentru drepturile lor în fiecare țară. În Europa, o femeie din trei suferă un anumit tip de violență și avem probleme serioase cu violența domestică. Alți indicatori arată că femeile câștigă mai puțin decât bărbații, o nedreptate enormă. Mai este și accesul la piața muncii: avem mai multe femei calificate decât bărbați, dar acestea nu obțin poziții de administrare și management.

 Cum poate fi ameliorată situația? Ce poate face Parlamentul European?

Sunt foarte critică în ceea ce privește instituțiile europene. Comisia este un exemplu de inegalitate. Instituțiile ar trebui să înceapă să fie exemplu bun.

Educația este cheie pentru garantarea egalității de gen. Este esențial să pregătești profesori. Dar trebuie și să creăm mecanisme de încredere în sine pentru femei și fete. Fără încredere, schimbarea este dificilă, dar cred că împreună, profesori, părinți, prieteni, copii, vom reuși.

Sper că într-o zi vom avea o societate în care o persoană este aleasă într-o poziție nu pentru că este bărbat sau femeie, ci pentru că este competentă.

 Când vorbim despre drepturile femeii, bărbații întreabă „dar cu noi ce se întâmplă”? Ce le-ați răspunde?

Drepturile femeii, toate drepturile omului, ne vizează pe toți. Cred că bărbații joacă un rol esențial și i-aș ruga să simtă problemele femeilor ca și cum ar fi ale lor. Ar trebui să devină feminiști. Să fii feminist nu înseamnă să consideri că femeile sunt superioare bărbaților. Înseamnă să ceri egalitate, și bărbații ar trebui să fie primii care să ceară acest lucru.

Bineînțeles, există bărbați discriminați, victime ale violenței domestice. Aceștia trebuie să știe că drepturile lor sunt protejate. Asociațiile care abordează victimele violenței primesc femei, bărbați, bunici și copii. Dar datele științifice arată că femeile sunt mai puțin protejate decât bărbații.

Luni, 9 martie, de la ora 17.00, deputații vor discuta problemele create de inegalitatea între sexe, cum ar fi violența împotriva femeilor, diferențele de salarizare și ”plafonul de sticlă” care blochează cariera femeilor. În proiectul de rezoluție, supus la vot marți, deputații cer introducerea unui concediu de paternitate plătit de 10 zile, precum și recunoașterea dreptului femeilor la avort și contracepție.

Drepturile egale între femei și bărbați sunt un drept fundamental în Uniunea Europeană, inclus în tratate încă din 1957. Principiul egalității de gen este cuprins în toate politicile UE.

Dezbatere: luni, 9 martie

Vot: marti, 10 martie

Update: Mai multe eforturi pentru realizarea egalitatii de gen, cer deputatii 

Politicile trebuie sa se schimbe pentru a realiza egalitatea intre femei si barbati, spune Parlamentul intr-o rezolutie nelegislativa adoptata marti cu 441 de voturi la 205 si 52 abtineri. Desi exista progrese in anumite aspecte ale inegalitatii de gen, raman inca multe lucruri de facut pentru a reduce diferentele de salarizare, a indeparta “peretele de sticla” ce blocheaza cariera femeilor, a corecta lipsa de independenta financiara a acestora, a imbunatati echilibrul dintre viata profesionala si cea personala, inclusiv prin concediu parental, si pentru a proteja drepturile si accesul femeilor la contraceptie si avort.

“Rezultatul nu este un motiv de mandrie: schimbarile au loc prea incet, iar drepturile femeilor au de suferit. Insa votul majoritar pentru aceasta rezolutie arata ca Parlamentul European sustine egalitatea de salarizare, eforturile de combatere a violentei impotriva femeilor, este de acord cu propunerile privind concediul de maternitate si protejeaza accesul la avort”, a spus raportorul Marc Tarabella (S&D, BE) dupa vot.

Rezolutia evalueaza situatia in 2013 si subliniaza urmatoarele elemente de ingrijorare:

• Diferentele de salarizare si de drepturi de pensie, pozitia femeilor in procesele de luare a deciziilor politice si economice, impactul crizei economice asupra femeilor (saracie)
• Imbunatatirea echilibrului dintre viata profesionala si cea personala, sistemele de ingrijire a copiilor, concediile de maternitate si paternitate
• Dreptul la sanatate sexuala si reproductiva, inclusiv contraceptie si avort,
• Combaterea violentei impotriva femeilor

Egalitatea de gen si drepturile femeilor trebuie incluse in toate politicile si procedurile bugetare

Deputatii cer statelor membre UE:

• Sa aplice directiva privind implementarea principiului egalitatii de sanse si de tratament a barbatilor si femeilor in chestiunile privind angajarea si locurile de munca
• Deblocarea propunerii legislative care priveste situatia femeilor in consiliile de administratie, promovand politici educationale care incurajeaza femeile sa se implice profesional in stiinta, tehnologie, ICT
• Sa gaseasca solutii pentru femeile care au joburi cu timp redus, cu salarii mici si conditii precare si sa se asigure ca exista servicii de ingrijire de calitate pentru copii si alte persoane aflate in intretinere

Responsabilitati familiale impartite, concediu de paternitate platit

Avand in vedere ca aranjamente profesionale mai flexibile pot imbunatati participarea femeilor pe piata muncii, dar le pot afecta si salariile, deputatii incurajeaza femeile si barbatii sa imparta responsabilitatile familiale. Tatii ar trebui sa aiba dreptul la cel putin zece zile de concediu de paternitate platit, se arata in text. Deputatii cer Consiliului de Ministri sa deblocheze discutia privind propunerea de directiva privind concediul de maternitate, suspendata din 2010.

Pentru a ajuta la echilibrarea vietii profesionale cu cea personala, deputatii cer Comisiei Europene sa ofere statelor membre mai mult sprijin financiar pentru sisteme de ingrijire a copiilor cu costuri suportabile. Deputatii arata ca si Comisia recunoaste ca motivul principal pentru care femeile nu se intorc la serviciu sau aleg sa lucreze cu timp redus este costul serviciile de ingrijire a copiilor.

Dreptul la sanatate sexuala si reproductiva

Deputatii subliniaza ca femeile trebuie sa aiba control asupra drepturilor lor la sanatate sexuala si reproductiva, inclusiv prin accesul la contraceptie si avort.

“Femeile si barbatii nu sunt si nu vor fi niciodata identici, dar este in interesul tuturor ca ei sa aiba aceleasi drepturi”, a conchis Tarabella.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.